Dacă JFK ar fi trăit…
Mâine, 22 noiembrie se împlinesc 50 de ani de la uciderea unuia dintre cei mai îndrăgiţi preşedinţi americani, John Fitzgerald Kennedy (JFK). Mitul preşedintelui, asasinat în oraşul Dallas, se datorează şi stilului său modern văzut pe micile ecrane, care îşi trăia atunci anii de glorie, dar şi farmecului consoartei sale, Jackie. Vestea asasinării şi filmarea, cu moartea prin împuşcare a lui Kennedy într-o limuzină decapotabilă, cu Jackie alături, continuă să facă parte din memoria colectivă mondială.
Personalitatea celui de-al 35-lea preşedinte american, continuă să fascineze poate şi din cauza anchetei oficiale destul de controversate, care ne arată că Lee Harvey Oswald a fost asasinul fără să aibă alţi colaboratori. Se vorbeşte, adesea despre această conspiraţie josnică din istorie de care nici agenţii serviciilor secrete nu sunt străini.
El n-a fost numai un politician de anvergură care s-a remarcat în anii războiului rece, ci si un lider remarcabil, care cunoştea foarte bine regulile leadership-ului, datorită educaţiei primite în familie. Kennedy ştia cum să-şi promoveze imaginea, precum un un actor în faţa camerelor de televiziune. S-a spus, pe bună dreptate, că televiziunea a fost cel mai buna aliat al său. Contactul vizual cu alegătorii a fost de importanţă capitală, pentru candidatura sa la funcţia de preşedinte. Acorda o atenţie, aproape obsesivă aranjării părului şi ţinutei vestimentare. Putem spune că, JFK însuşi a contribuit la clădirea propriului mit.
Cel mai iubit conducător al SUA avea o viziune înălţătoare, o personalitate care oferă modelul de lider şi în prezent dar, cu toate convingerile şi de carisma sa, Kennedy a fost şi un personaj al contradicţiilor. Înţelepciunea şi prudenţa politică arătate, au fost depăşite, în timp, de ceea ce nu se putea vedea în spatele uşilor, de o viaţă trăită la limită. Imaginea care emana energie, vitalitate, dinamism, puritate morală şi altruism social erau total opuse realităţii dosarului său medical şi etic.
Aura eroului de război care şi-a salvat echipajul de pe nava de patrulare în timpul marii conflagraţii mondiale, a fost ştirbită de compromisul cu diva Marilyn Monroe, atunci când i-a interpretat o melodie la aniversare, compromiţându-i cariera politică, de momentul sensibil al războiului rece care era foarte aproape să arunce lumea într-un război nuclear, de afirmarea sprijinului puternic faţă de cauza drepturilor civile şi multe altele care pot completa foarte bine personalitatea acestui preşedinte american, la o jumătate de secol de la dispariţia sa violentă. Cetăţeanul american nu avea cunoştinţă de că preşedintele era marcat de sindromul Addison şi de boala cronică de faptul la coloana vertebrală, despre escapadele sale extraconjugale şi nici de ezitările şi slăbiciunile în conducerea statului, mai ales la începutul mandatului său.
În repetate rânduri, Kennedy a fost informat de asasinatele puse la cale de duşmanii săi, însă a refuzat să se ferească sau să se ascundă în spatele gărzilor de corp sau maşinilor securizate, spunând: „Dacă cineva vrea să mă asasineze, o va face oricum, nu trebuie să mă ascund ca un laş”.
Ne putem închipui, pentru o clipă ce ar fi fost dacă tânărul preşedinte nu ar fi fost suprimat în noiembrie 1963. Mulţi cetăţeni americani şi-au pus această întrebare. În mod sigur, însemna că America nu declanșa războiul din Vietnam şi în alte “zone sensibile” ale lumii. E foarte posibil ca preşedintele să reuşească să destindă, mult mai devreme, relaţiile bilaterale cu China, să reducă tensiunile cu Rusia sovietică şi să promulge legi care să le dea mai multe drepturi civile cetăţenilor de culoare, promovând mai ales veteranii de război de culoare împotriva oponenţilor.
Istoricii nu pot să opereze cu o istorie contrafactuală, dar totuşi… dacă JFK ar fi trăit?