Credite, din puşcărie


• sistemul de creditare pentru persoanele private de libertate a început să fie testat în zece penitenciare începând cu data de 1 august, informează un comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) remis, miercuri, AGERPRES

Cele zece unităţi pilot în care este implementat Sistemul de creditare sunt: Penitenciarul Arad, Penitenciarul Craiova, Peniten­cia­rul Iaşi, Penitenciarul Oradea, Penitenciarul Bistriţa, Peni­ten­ciarul Bucureşti-Jilava, Peniten­cia­rul Timişoara, Penitenciarul Târg­şor, Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti şi Centrul de Ree­ducare Găeşti.

“Acest sistem de creditare va fi derulat pe o perioadă de 6 luni şi vizează cuantificarea partici­pă­rii persoanelor private de libertate la activităţi şi programe de edu­ca­ţie, asistenţă psihologică şi so­cia­lă, la munca efectuata în regim de prestări servicii, activităţi cu ca­racter gospodăresc, activităţi des­fă­şurate în regie proprie, în caz de calamitate şi pe bază de vo­luntariat, precum şi în situaţii de risc”, precizează comunicatul.

Potrivit ANP, din momentul implementării şi până în prezent a fost observată o creştere a numă­rului de persoane private de liber­tate care solicită să participe la activităţile derulate pentru rein­te­grare socială. În acelaşi timp, persoanele private de libertate au oferit un feedback pozitiv, impli­cându-se activ în programe şi apre­ciind faptul că sistemul de cre­ditare este unul just, care pro­movează egalitatea de şanse pe parcursul traseului execuţional.

“Începând cu data de 1 no­iem­brie 2011 va începe evaluarea persoanelor private de libertate, în funcţie de numărul de credite acu­mulate conform fiecărei acti­vităţi desfăşurate. Acordarea re­com­penselor este realizată res­pec­tând cadrul legal de regle­mentări, însă acumularea cre­di­telor reprezintă o condiţie nece­sară pentru formularea propunerii de recompensare. Persoanele private de libertate vor putea beneficia de recompense precum ridicarea sancţiunii disciplinare aplicate anterior, încredinţarea unei responsabilităţi, acordarea de premii, suplimentarea dreptului la pachet sau a dreptului la vizită şi acordarea unei zile permisiune de ieşire din penitenciar, pentru persoana privată de libertate care a fost recompensată anterior de minimum 3 ori”, se mai arată în comunicat.

Prin implementarea acestui sistem de creditare, ANP se ur­mă­­reşte asigurarea unui sistem uni­­tar, obiectiv, previzibil, care res­­ponsabilizează persoanele pri­vate de libertate, conturarea unui sistem obiectiv, echitabil şi trans­parent, care să condiţioneze com­por­tamentul persoanelor pri­vate de libertate, în sens dezi­rabil so­ci­al, prin utilizarea creditelor co­res­pun­zătoare în acordarea re­com­penselor şi stimularea parti­ci­pă­rii per­soanelor private de li­ber­tate la pro­grame şi activităţi de­ru­late pe pe­rioada executării pe­dep­sei şi dez­voltarea motivaţiei aces­tora pen­tru adoptarea unui com­por­ta­ment prosocial.