CORNELIUS LAMONTE HUDSON. SAU CLH5
Meciul de baschet CS Vâlcea 1924 – U-BT Cluj. Returul, decisiv pentru ocuparea locului secund al sezonului regulat. Repriza a doua. Vâlcenii atacă, trăgând din răsputeri să prindă din urmă campioana. Mingea este la Cornelius Hudson, undeva în dreapta, în 45°, în afara semicercului. Numărul 5 al Vâlcii aruncă de „trei”. Mingea lovește inelul și se duce hăt departe, în colțul din stânga al terenului. Un clujean pare că va prinde mingea, iar oaspeții se pregătesc pentru un nou atac. Dar, surpriză. Din capătul celălalt al unei diagonale imaginare, Hudson, cel care abia șutase, ajunge lângă clujean și încearcă să recupereze, într-un duel la care ceilalți jucători privesc stupefiați. Cum de-a ajuns Hudson tocmai acolo, când el aruncase din celălalt colț ? Cei doi se prăbușesc după linia de margine. Hudson nu se ridică. Apoi se târăște pe burtă, ca un crocodil care urcă țărmul. Se vede că suferă. Cumva, se înalță și înaintează de-a bușilea, pe genunchi, precum copilul care învață să meargă și și-a pierdut reperele. Spectatorii își opresc respirația, temându-se de ce este mai rău. Amintirea accidentării lui Gray încă plutește în sala Traian. Însă Hudson se desprinde de jos și șchiopătând vizibil trece în jumătatea sa. Va continua să puncteze, să recupereze, strângând din dinți. El va termina partida cu 31 de puncte, stârnind admirația tuturor. În primul meci cu Argeș, din play-off, spre final, când nimic nu era decis, a izbutit două glorioase recuperări consecutive, în doar câteva secunde, aduceți-vă aminte. Au însemnat patru puncte, exact diferența de la final.
Cornelius Lamonte Hudson.
Sau CLH5. O abreviere găsită de mine și care-i sugerează măreția în joc, pe modelul inventat de presă cu alți sportivi valoroși.
Un jucător pe care trebuie să îl accepți așa cum este el. Take it or leave it. Adică nu mai stai la tocmeală. Pentru că s-ar putea să-l pierzi. Se zice că în vreo două-trei „cancelarii” ale echipelor de top din România s-a pus întrebarea „Cum poate fi anihilat Hudson ?”. Iar răspunsul a fost unanim: „Într-un singur mod. Aducându-l la noi”. Este și aceasta o dovadă a respectului pe care l-a câștigat Cornelius în Liga Națională, în care figurează pe primul loc în clasamentele marcatorilor și al eficienței.
Sigur că traversează momente când stima de sine îi crește exponențial. Ainars Bagatskis, antrenorul de la Voluntari, l-a comparat cu Allen Iverson, uimit și el de dansul frenetic a lui Hudson, atât între panouri, dar și în fața băncii tehnice a oaspeților. „A făcut ce-a vrut, când a vrut, și a râs în fața noastră”. În turul de la Cluj a marcat 34 puncte, obligând o sală întreagă să-l aplaude în picioare. Dar dincolo de echipă, omul nostru a avut și meciul lui. L-a căutat tot timpul pe Mokoka să-i arate că a venit în Ardeal unul mai tare ca el. Altfel nu ar fi fost meciul întreg pentru Cornelius. Așa procedează el. Și nu ai ce să-i zici, pentru că, de cele mai multe ori, îi iese.
La Drăgășani, într-o acțiune de PR a echipei la liceul din localitate, am făcut câteva poze cu jucătorii înconjurați de copii. La final, Cornelius mi-a luat telefonul, s-a uitat la poze și mi-a spus cu inimitabilul său accent texan : „Trimite-mi pe-asta și pe-asta. Vreau să le arăt mamei mele”. Imortalizasem momentele în care Hudson, înconjurat de puștani, dădea autografe. Cu siguranță, voia să o facă mândră pe mama sa, trimițându-i pozele. Pe mama Hudson, cea care nu își văzuse până acum trei luni copilul baschetbalist de când acesta și-a început cariera de profesionist. Știm cu toții că la finalul meciurilor de acasă, CLH5 se joacă încă câteva minute alături de piticii care i se încurcă printre picioarele-i lungi. Și o face cu bucurie mereu. „Îmi place să mă joc cu copiii după meciuri, să-i văd fericiți când aruncă la coș și apoi râd”, mi-a destăinuit, într-o altă discuție. Acesta este copilărosul Hudson, maturul care și-a asumat responsabilitatea șutului victorios pe sirenă din a doua partidă cu Argeșul.
Sau poate a fost asumare împletită cu stropul de neastâmpăr care-l animă în permanență, cine știe. Și care i-a făcut pe cei mai mulți să se întrebe cât de sus ar fi ajuns în baschet băiatul texan dacă nu ar fi existat acel grăunte de ștrengărie.
Pentru că Cornelius vorbește intens cu el însuși, am scris mai demult, când încă aproape nimeni nu-l aflase. Se ceartă singur când greșește, apoi își dă tot el nota 10 după ce o „pune” de 3 puncte. Când se prezintă singur sub coș, uneori face dunk din piruetă. Și înțelegem de aici câte ceva despre baschetbalistul care trebuie să facă lucrurile altfel. Câteodată, tot singur, o dă în inel în loc de plasă. Pentru că nu ar fi el dacă nu ar izbi inelul în loc să bage mingea în coș. Acum este pe jos, secundele următoare zboară paralel cu coșul ca să prindă o minge la care nu se înghesuise nimeni. Când toți jucătorii sunt într-o jumătate de teren, omul nostru sprintează în cealaltă jumătate, bolborosind cuvinte pe care doar el le știe. Îl mângâie prietenește pe cap pe unul dintre arbitri, dar sunt sigur că îi reproșează că a dat degeaba fault. Și nu este altul la antrenamentele echipei. Apropo. Când intră la încălzirea dinainte partidei, el dă muzica mai tare in sală, pentru că așa se motivează cel mai bine și doar așa poate intra în lumea lui.
Da, nu mai este un secret, Hudson trăiește meciurile în lumea lui. Cu o completare. Lumea lui CLH5 devine și a noastră odată cu pasiunea, implicarea și, de ce nu, adorabilitatea pe care ni le transmite în fiecare moment al trăirilor sale.
Pur și simplu, Cornelius Lamonte Hudson.
Probabil MVP-ul actualului sezon din Liga Națională de baschet. De la CS Vâlcea 1924.
Foto credit – Cătălin Mărgărit/PinPhoto