CINE ZICE CĂ ESTE CRIZĂ ECONOMICĂ în Vâlcea!? Rata șomajului tot scade!


Chiar dacă unii susțin că Vâlcea se confruntă cu dificultăți economice, că este un județ îmbătrânit, că s-au «pierdut» zeci de mii de locuitori de la recensământul din 2011 până la cel din 2021, că populația județului a scăzut până pe la vreo 320.000 de locuitori și… câte și mai câte prăpăstioase, iată că există și date care demonstrează contrariul. Cele mai recente date pe care le putem publica în acest sens au sosit, de câteva zile, de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea. Aceste date vizează rata șomajului (șomeri indemnizați și șomeri neindemnizați) care sunt înscriși în evidențele agenției. Ei bine, chiar dacă, la nivel național, apropierea sezonului rece și multiplele așa-zise crize cu care se confruntă economia românească au făcut ca numărul șomerilor să crească ușor, situația nu este valabilă și pentru Vâlcea. La noi în județ, rata șomajului se menține relativ constantă (în jurul valorii de 3,50% – adică mai puțin de 5.000 de persoane) de luni bune și are chiar trend ușor de scădere.
Dacă la sfârşitul lunii noiembrie 2022, rata şomajului înregistrat la nivelul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea a fost de 3,56%, la sfârșitul ultimei luni a anului trecut această rată coborâse la 3,42% .Numărul total de şomeri la finele lunii decembrie 2022 a fost de 4.757 șomeri din care 2.357 femei.

Doar unul din trei șomeri înregistrați în evidențele AJOFM primește indemnizație

„Din totalul şomerilor înregistrati în evidențele AJOFM Vâlcea la finalul anului 2022, 1.492 sunt beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.265 sunt șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 3.368 șomeri provin din mediul rural și 1.389 sunt din mediul urban. Șomerii cu studii gimnaziale/ fără studii/ școală profesională au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Vâlcea – 3.016 persoane (63,40%). Ei sunt urmați de cei cu studii liceale/ postliceale – 1.496 persoane (31,45 %). 245 persoane (5,15 %) au absolvit studii superioare”, au anunțat reprezentanții AJOFM Vâlcea.

Problema este că peste jumătate dintre șomerii vâlceni sunt persoane greu ocupabile sau foarte greu ocupabile!

„Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 877 – persoane foarte greu ocupabile, 1.785 – persoane greu ocupabile, 1.647 – persoane mediu ocupabile, 448 – persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Vâlcea sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Vâlcea la adresa www.anofm.ro secțiunea «Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea/ Comunicate de presă»”, au mai anunțat reprezentanții AJOFM Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.
Sursă foto: Arhivă
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Comunicare din cadrul AJOFM Vâlcea