Economie

Ziua Națională a Contabilului Român, ediția a XX-a. Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) aniversează, în fiecare an, la 13 iulie, Ziua Națională a Contabilului Român. 2024 este al 20-lea an în care sărbătorim cel mai important eveniment din România dedicat profesiei contabile. Manifestările organizate cu acest prilej, desfășurate sub sloganul Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!, vor avea loc luni, 15…
Continuare about Ziua Națională a Contabilului Român, ediția a XX-a. Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI
După șase luni de la adoptarea legii, a crescut de 20 de ori numărul punctelor gastronomice locale
Într-un reportaj prezentat de o televiziune națională se arăta că după adoptarea Legii înființării Punctelor Gastronomice, al cărei inițiator a fost deputatul liberal vâlcean, Cristian Buican, aceasta a început să dea roade bogate. Astfel, față de 16 puncte Gastronomice existente anterior adoptării Legii 412/2023, astăzi funcționează deja 316 astfel de Puncte. Iar dezvoltarea continuă. Mai…
Continuare about După șase luni de la adoptarea legii, a crescut de 20 de ori numărul punctelor gastronomice locale
Contract de vânzare cumpărare auto – Detalii, cum il faci rapid, model și informații
Achiziționarea și vânzarea autovehiculelor a devenit mai ușoară și mai accesibilă ca niciodată. Platforma online Contract-auto.ro a revoluționat modul în care generăm contractele de vânzare-cumpărare auto, oferind o soluție rapidă, convenabilă și sigură. Cumpărarea sau vânzarea unui vehicul în România implică o serie de formalități legale, dintre care unul dintre cele mai importante documente este…
Continuare about Contract de vânzare cumpărare auto – Detalii, cum il faci rapid, model și informațiiGhid pentru începători: Intrarea în lumea cazinourilor online
https://unsplash.com/photos/red-casino-neon-sign-turned-on-bYtIpXnzsQM Dacă vă înregistrați pentru prima dată într-un cazinou online, numărul de opțiuni disponibile poate fi copleșitor. Și pe măsură ce trece timpul, există tot mai multe opțiuni care vă aglomerează opțiunile. Este ușor să vă pierdeți și să nu știți de unde să începeți sau care sunt cei mai importanți factori. Care sunt diferențele…
Continuare about Ghid pentru începători: Intrarea în lumea cazinourilor online
Peste 3000 de șomeri, în Vâlcea
dintre aceștia, 1858 primesc indemnizație La sfârşitul lunii mai, rata şomajului înregistrat la nivelul AJOFM Vâlcea a fost de 2,10%. Numărul total de şomeri la finele lunii mai 2024 a fost de 3010 șomeri din care 1626 femei. Din totalul şomerilor înregistrati în evidențele AJOFM Vâlcea, 1858 sunt beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 1152…
Continuare about Peste 3000 de șomeri, în Vâlcea
DIANA a câștigat premiul pentru «BEST VERTICALLY INTEGRATED BUSINESS»
DIANA a obținut premiul pentru BEST VERTICALLY INTEGRATED BUSINESS la Progresiv Awards 2024. Competiție de referință pentru industrie, Progresiv Awards premiază în fiecare an reușitele jucătorilor din retail și piața bunurilor de larg consum, inovația și performanța în piața locală, oamenii și brandurile care creează valoare adăugată și contribuie la dezvoltarea piețelor. „Suntem recunoscători tuturor…
Continuare about DIANA a câștigat premiul pentru «BEST VERTICALLY INTEGRATED BUSINESS»
Restaurant D’amici angajează personal
Restaurant D’amici angajează: ospătar; ajutor de bucătar. Relații la numărul de telefon: 0748580217.
Continuare about Restaurant D’amici angajează personal
Mircea Perpelea, invitat special la Geneva
În perioada 28 aprilie – 2 mai, prof. univ. dr. Mircea Perpelea a participat la Geneva, în calitate de invitat special, la lucrările conferinței internaționale „Investiment Entreprise and Developement”, desfășurate sub egida Națiunilor Unite. În timpul derulării Conferinței acesta a participat la masa rotundă cu tema Economiile omenirii – Încotro?, fostul prefect al Vâlcii participând…
Continuare about Mircea Perpelea, invitat special la Geneva
Inaugurare Magazin DIANA, în Picior de Munte, Dâmbovița
Picior de Munte, Dâmbovița – Rețeaua de magazine DIANA are plăcerea de a anunța deschiderea celui de-al 81-lea magazin din rețea și a treilea magazin în județul Dâmbovița, amplasat pe Calea Târgoviște, nr. 220, în comuna Dragodana. Noua locație, care a fost inaugurată astăzi, 23 aprilie, marchează un moment important în strategia de expansiune a…
Continuare about Inaugurare Magazin DIANA, în Picior de Munte, Dâmbovița
REȚEAUA MAGAZINE DIANA ÎȘI EXTINDE PREZENȚA ÎN PIAȚĂ PRIN INAUGURAREA UNUI NOU MAGAZIN ÎN GURA OCNIȚEI, JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Cu o suprafață de 450 de metri pătrați, Magazinul DIANA Gura Ocniței oferă o sortimentație variată, de peste 8000 de articole. Magazinul este situat pe str. Principală, nr. 107. Clienții au la dispoziție o gamă extinsă de produse DIANA (carne proaspătă, produse și preparate din carne), pește și preparate din pește Pescăria Magic, o zonă…
Continuare about REȚEAUA MAGAZINE DIANA ÎȘI EXTINDE PREZENȚA ÎN PIAȚĂ PRIN INAUGURAREA UNUI NOU MAGAZIN ÎN GURA OCNIȚEI, JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Racordați la canalizare, fără să plătească. APAVIL-ul i-a depistat
APAVIL S.A. prin Serviciul Control Clienţi, a desfășurat și în luna martie 2024 acțiuni de verificare şi control în vederea depistării utilizatorilor cu branşamente frauduloase, a utilizatorilor fără contract de furnizare (cu branșamente clandestine), a utilizatorilor cu racorduri de canalizare nedeclarate, a utilizatorilor cu surse proprii de apă necontorizate, dar care evacuează apa uzată în…
Continuare about Racordați la canalizare, fără să plătească. APAVIL-ul i-a depistat
Noua Identitate Vizuală DIANA: Reinventarea unui clasic
Cu peste 30 de ani de experiență și un angajament respectat de a oferi calitate și gusturi autentice, DIANA a devenit un nume cunoscut și de încredere în industrie. Este o companie care își cunoaște trecutul, solid și puternic, dar care a privit întotdeauna cu deschidere și curaj spre viitor, motiv pentru care își continuă…
Continuare about Noua Identitate Vizuală DIANA: Reinventarea unui clasic
REȚEAUA MAGAZINE DIANA BIFEAZĂ O NOUĂ INAUGURARE, ÎN JUDEȚUL ARGEȘ
Magazinul DIANA Budeasa este situat în Budeasa Mare, str. Budeasa Mare, nr. 110 și este cel de al șaptelea magazin din județul Argeș. Suprafața de vânzare este de aproximativ 250 de metri pătrați. Oferta cu care se adresează clienților cuprinde 6000 de articole. Aceasta pornește de la vitrina asistată și vitrinele de autoservire care asigură…
Continuare about REȚEAUA MAGAZINE DIANA BIFEAZĂ O NOUĂ INAUGURARE, ÎN JUDEȚUL ARGEȘCauți un job mai liber? La BURGER KING ai libertatea să fii tu
Continuare about Cauți un job mai liber? La BURGER KING ai libertatea să fii tu
Vin bani pentru cadastrarea gratuită a terenurilor din județ
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Vâlcea a anunțat că va încheia contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale cu 66 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din cele 80 eligibile. Cele 66 de localități care și-au exprimat intenția de a accesa fondurile puse la dispoziție de către Agenția Națională…
Continuare about Vin bani pentru cadastrarea gratuită a terenurilor din județ
Inspectorii muncii din Vâlcea au descoperit 126 de neconformități în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
În luna februarie 2024, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea au efectuat 63 controale în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM). Au fost constatate 126 neconformități de la punerea în conformitate cu prevederile legislative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate 126 sancţiuni contravenţionale, din care două amenzi contravenționale…
Continuare about Inspectorii muncii din Vâlcea au descoperit 126 de neconformități în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
Ce opțiuni de pariuri sportive online ai în România
România este o țară în care jocurile de noroc sunt legale, există reguli și legi pentru reglementarea domeniului și o autoritate care supraveghează activitatea din domeniu. Aceste detalii fac ca cei mai importanți operatori să dispună de cadrul necesar pentru a-și desfășura activitatea și să poată activa în legalitate pe piața de pariuri sportive online…
Continuare about Ce opțiuni de pariuri sportive online ai în România
Cum se va dezvolta producţia internă de materiale de construcţii?
În data de 13 februarie 2024, a fost votat în Camera Deputaților proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.68/2023 pentru aprobarea și finanțarea Programului național pentru dezvoltarea producției interne de produse și materiale de construcții. Cu 221 voturi pentru, 38 contra și 14 abțineri, deputații au decis implementarea noului program „CONSTRUCTPLUS”,…
Continuare about Cum se va dezvolta producţia internă de materiale de construcţii?
„Guvernul susține industria românească atât prin direcționarea de fonduri publice, cât și prin soluții legislative”
a declarat Marcel Ciolacu, premierul României Stabilitatea politică, economică, legislativă, dialogul deschis și constant între Guvern și mediul de afaceri sunt în măsură să crească încrederea investitorilor în economia românească, după cum a subliniat premierul Marcel Ciolacu la întâlnirea cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia, care a avut loc luni, 12 februarie 2024, la Palatul Victoria…
Continuare about „Guvernul susține industria românească atât prin direcționarea de fonduri publice, cât și prin soluții legislative”