Baschetbalistele merg din nou la Alba Iulia


În cadrul rundei cu numărul şase a campionatului feminin de baschet (Divizia B), formaţia ce reprezintă judeţul nostru, Clubul Sportiv Şcolar Ramnicu Vâlcea, avea stabilit pentru data de 4 februarie un meci foarte important, chiar împotriva liderului la zi al întrecerii, CSU2 Alba Iulia, „satelitul” grupării cu acelaşi nume din prima ligă naţională de baschet. Însă, datorită căderilor masive de zăpadă de la finele săptămânii trecute, dar şi închiderii temporare a principalei rute ce leagă judeţul nostru de Ardeal (drumul european E81), elevelor pregătite de Manuela Cornea le-a fost imposibilă efectuarea deplasării.

În consecinţă, partida de la Alba Iulia a fost amânată, cea mai potrivită dată pentru rejucarea meciului fiind considerată 11 februarie. Astfel, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în „Cetatea Marii Unirii” este programat jocul dintre CSU2 şi CSŞ, întâlnire contând pentru prima etapă a returului ligii secunde la baschet feminin. În acest moment, CSŞ Râmnicu Vâlcea ocupă poziţia a cincea în clasamentul seriei (penultima).