Angajații ISU Vâlcea, locul I la acordarea primului ajutor medical!
Timp de două zile, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru” Vâlcea s-a desfășurat „Competiția Națională de descarcerare și de acordare a primului ajutor medical calificat – faza zonală – zona 6”, competiție la care au luat parte și inspectoratele din Vâlcea, Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți și Olt. Programul competiţiei a început luni, la ora 08.00, cu arborarea pe catarg a drapelului naţional şi intonarea imnului de stat al României În prima zi a competiţiei au intrat în concurs toate echipele participante. După parcurgerea probelor de descarcerare şi acordare a primului ajutor medical calificat, echipele cel mai bine plasate au intrat în faza finală a competiţiei. În ziua următoare, scenariile cu o complexitate avansată au departajat echipele rămase în concurs.
La finalul competiţiei clasamentul a fost următorul: proba de descarcerare din autovehicule: locul I ISU Dolj; locul II ISU Gorj; locul III ISU Olt. La proba de acordare a primului ajutor medical calificat, locul I a revenit angajaților ISU Vâlcea, locul II – ISU Olt și locul III – ISU Argeș. Pe lângă clasamentul pe echipe, au fost premiaţi şi cei mai buni paramedici precum şi cei mai buni comandanţi de echipaj. Nu în ultimul rând a fost acordat şi premiul de fairplay echipelor din cadrul ISU Mehedinţi. La finalul întrecerii, într-un cadru oficial, s-au înmânat diplome şi cupe echipelor participante, coborându-se drapelul naţional de pe catarg, intonându-se imnul naţional al României. Această primă ediţie a competiţie a atins scopul de a fi o platformă de învăţare şi de testare a deprinderilor pe domenii specifice, printr-o evaluare strictă, unde participanţii au fost încurajaţi să-şi autoevalueze propriile practici şi tehnici de intervenţie.