
Amenzi de 100 mii lei pentru lipsa securității și sănătății în muncă
Amenzi de 100 mii lei au fost acordate de către inspectorii muncii vâlceni, lun atrecută, pentru lipsa securității și sănătății la locul de muncă. Angajații ITM Vâlcvea au efectuat 117 controale, fiind dispuse 414 măsuri de punere în conformitate conform legii. Au fost aplicate 118 sancțiuni contravenționale. Au fost înregistrate șase sesizări referitoare la încălcarea reglementărilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Tot luna trecută, au fost înregistrate șapte accidente cu incapacitate temporară de muncă. Nu a fost înregistrată nicio boală profesională.
Au fost dispuse măsuri de remediere pentru toate deficienţele constatate, dintre care amintim: evaluarea riscurilor de accidente şi îmbolnăviri profesionale; elaborarea planului de prevenire şi protecţie; efectuarea controlului medical periodic; efectuarea instructajului de securitate şi sănătate în muncă; dotarea cu truse sanitare la punctele de lucru; dotarea şi acordarea echipamentului individual de protecţie; asigurarea controlului medical la angajare şi periodic; asigurarea de mijloace de protecţie pentru prevenirea căderilor de la înălţime; asigurarea mijloacelor de prevenire a riscurilor de îngropare prin surparea terenului. Datele ne-au fost furnizate de șeful ITM Vâlcea, Ion Tănăsoiu.