„Am nevoie de sprijin pentru continuarea alimentării cu apă”
• transmite public primarul Băluţă de la Vaideeni
Primarul comunei Vaideeni a apelat la sprijinul conducerii Consiliului Judeţean şi al parlamentarilor vâlceni pentru a obţine fonduri de la Guvern în vederea demarării lucrărilor de reabilitare a sistemului public de alimentare cu apă. Trebuie spus că această investiţie a fost aprobată prin PNDL, dar, până acum, nu a primit finanţare.
În altă ordine de idei, trebuie spus că, prin intermediul Grupului de Acţiune Locală „Microregiunea Horezu”, Daniel Băluţă şi-a propus să construiască un centru de informare turistică pentru promovarea tuturor obiectivelor din zonă. „Valoarea proiectului de amenajare a centrului de informare este de 120 de mii de euro, bani care vin de la Uniunea Europeană. Am mai spus, tot programele cu finanţare externă reprezintă cea mai bună soluţie pentru primari de a-şi realiza investiţiile propuse. Acest centru de informare turistică va ajuta mai multe localităţi învecinate, precum Malaia sau Costeşti”, a declarat liberalul Băluţă.