
Acoperiș în flăcări, la Ghioroiu
Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” au intervenit, în data de 12 februarie, pentru stingerea unui incendiu. Acesta se manifesta în comuna Ghioroiu, la o casă de locuit. Flăcările s-au declanșat la nivelul acoperișului, în imediata apropiere a coșului de evacuare a fumului. Au ars: funinginea de pe coș, obiecte de mobilier și textile sintetice aflate în podul casei, precum și tocăria dintr-un dormitor. După aproximativ o oră de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la restul locuinței.
Din cercetările preliminare efectuate la fața locului s-a concluzionat că flăcările s-ar fi declanșat în urma supraîncălzirii coșului pentru evacuarea fumului rămas neizolat față de materialele combustibile din componența acoperișului.