2014 vine cu un nou proiect de asfaltare la Stroești


• vizați: 2,7 km drum
 

În ciuda greutăților, primarii vâlceni continuă investițiile, mai ales când vine vorba de dezvoltarea infrastructurii. Edilul comunei Stroești, Tudor Velcu Istocescu, a întocmit un studiu de fezabilitate privind modernizarea drumurilor sătești. Este vizată asfaltarea a 2,7 kilometri, iar valoarea proiectului se ridică la peste 20 de miliarde lei vechi. „Am luat în calcul mai multe tronsoane, respectiv străzile Măgura și Boalda, din satul Cireșu, precum și strada Tineretului din Stroești. Documentația va fi depusă la Ministerul Dezvoltării și sper să primim finanțare”, a precizat primarul Tudor Velcu Istocescu. Alesul local din Stroești susține că deși poate realiza proiecte pentru asfaltarea unor suprafețe mai mari de drum, se ferește de acest lucru deoarece nu dispune de asigurarea finanțării.