16 vâlceni, la spital cu toxiinfecţie alimentară
Dacă medicii de la Urgenţe s-au rezumat să specifice doar că, la trecerea dintre ani, au existat câteva cazuri de agresiuni fizice şi colici biliare, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea a tras un semnal de alarmă: imediat după Revelion, 16 vâlceni s-au prezentat la sediul instituţiei suferind toxiinfecţii alimentare. Cele 16 persoane au petrecut Anul Nou într-un restaurant din Râmnic, iar a doua şi a treia zi au început să se simtă rău. Dacă 13 dintre vâlceni au refuzat internarea, tratându-se în ambulatoriu, ceilalţi trei au rămas pentru îngrijiri medicale. În prezent, starea de sănătate a celor trei vâlceni este una bună. Unul dintre aceştia a ţinut să precizeze că meniul cuprindea şi bucate tradiţionale din porc, iar toba avea un gust alterat. Cert este faptul că inspectorii DSP Vâlcea continuă cercetările, iar patronul restaurantului respectiv s-a ales cu o amendă de 1.600 de lei.
„DSP va da explicaţii de ce a acţionat târziu”
„Sfârşitul anului 2011 a fost unul mai liniştit şi aşa sper să fie şi de sărbătoarea Sfântului Ion. În afara accidentului rutier din Călimăneşti, am mai avut o toxiinfecţie alimentară care sper să se rezolve repede. Oricum, DSP-ul va da explicaţii de ce a acţionat aşa târziu. Asta, deşi Corpul de Control al Prefectului, echipa Ministerului Turismului, Protecţia Consumatorului şi Sanepidul au efectuat controale înainte de Crăciun şi după. S-a acţionat la sânge şi chiar au fost unităţi periate la propriu, dar uite…apar şi ghinioane”, a precizat prefectul judeţului, Petre Ungureanu.