Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

5 iulie 2020

Volumul „Eroii mei cu nume de stele” se lansează la Curtea de Argeș


Vineri, 20 decembrie, cu începere de la ora 15.00, la Biblioteca Municipală Curtea de Argeș va avea loc lansarea cărții de povestiri „Eroii mei cu nume de stele”, volum ce poartă semnătura cunoscutului scriitor vâlcean Ioan Barbu. În cadrul reuniunii literare „cu miros de cetină a Crăciunului”, după cum au numit-o organizatorii, alături de autor vor fi prezenți pentru a vorbi despre această carte oamenii de cultură prof. dr. Mihaela Rădulescu și prof. dr. Ion Predescu. Moderator al acestei reuniuni literare va fi Marian Ghiță. Volumul a apărut anul acesta la Editura „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.
Tot vineri, la Biblioteca Municipală din Curtea de Argeș va fi prezentată revista de cultură, artă și civilizație, Rotonda Valahă, revistă ajunsă la numărul 15 (octombrie, noiembrie și decembrie 2019). Cu acest prilej, Asociația Culturală „Curierul de Vâlcea” va dona mai multe cărți pentru îmbogățirea fondului existent la Biblioteca Municipală Curtea de Argeș.

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Cultura