Vâlcea trebuie inclusă în Programul Naţional de Screening


Valcu_Samoil• declară deputatul Samoil Vîlcu, care atrage atenţia Ministerului Sănătăţii că testarea gratuită Babeş-Papanicolau se efectuează deja în 10 judeţe şi municipiul Bucureşti

În săptămâna care s-a încheiat, Samoil Vîlcu, parlamentarul ales să reprezinte Colegiul nr. 2 Râmnicu Vâlcea a adresat o întrebare ministrului Sănătăţii, prin intermediul căreia dorea să afle când va fi posibilă derularea şi în unităţi medicale din Vâlcea a Programului Naţional de Screening.

„Ministerul Sănătăţii derulează deja în 10 judeţe şi municipiul Bucureşti, testarea gratuită Babeş-Papanicolau, în cadrul Programului Naţional de Screening. Pentru depistarea din timp a posibilelor cazuri de cancer de col uterin este foarte importantă această testare care trebuie făcută anual. Conform statisticilor, cancerul de col uterin este cea mai răspândită formă de cancer după cel de sân, numărul femeilor care mor în România din această cauză este de patru ori mai mare decât în Europa şi anual se depistează 3000 de cazuri noi, de 16 ori mai multe decât media în restul continentului european.

Ţinând cont de această statistică îngrijorătoare este necesar ca acest program  să ajungă cât mai rapid în cât mai multe comunităţi locale. În cadrul întâlnirilor cu cetăţenii mi-a fost solicitat să precizez când va fi inclus în acest program naţional şi judeţul Vâlcea”, a precizat deputatul Samoil Vîlcu.