Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

5 august 2021

Un sfert de secol de la căderea comunismului. Adevăruri despre decembrie 1989


Revolutie– interviu cu dl. col. (r) Gheorghe Răbăcel, fost șef de stat major al Școlii de ofițeri a Ministerului de Interne –

Partea a II-a

Ce părere aveți, stimate domnule colonel, despre oamenii pe care i-ați pregătit? Cu sigu­ranță, pe mulți i-ați mai întâlni, cu unii chiar ați colaborat…
Școala militară de ofițeri activi – îmi permit să vorbesc în numele acestei mari unități de învățământ militar, al cărei șef de stat major am fost – a pregătit foarte multe pro­mo­ții de ofițeri pentru toate genurile de armă și toate specialitățile nece­sare M.I.
În primul rând, avea loc o se­lec­ție foarte riguroasă a tinerilor de către inspectoratele județene și unitățile centrale ale MI. Erau niște criterii foarte bine stabilite. La Băneasa, s-a învățat carte pe baza unui plan de învățământ cu obiec­tive și scopuri foarte bine stabilite. Școala dispunea de un corp de cadre didactice cu o pregătire înal­tă, în rândul cărora activau ofițeri cu experiență în activitatea operativă, dar și cu pregătire psiho-pedago­gică, scare stăpâneau în mod deo­se­bit metodica transmiterii și verifi­cării cunoștințelor. Pentru discipli­nele din învățământul superior erau profesorii de la Facultatea de Drept. Comandanții aveau pregătire în domeniu și experiență în exercitarea actului de comandă.
Școala dispunea de o puternică bază materială, iar conducerea Ministerului de Interne acorda toată atenția sprijinirii unității. Procesul de învățământ a fost direcționat pe pre­gătirea de specialitate, juridică, mili­tară, fizică și de limbi străine. Elevii își însușeau principiile și metodele de muncă, erau educați în spiritul dragostei față de neam și patrie, pentru apărarea ființei naționale, a gliei strămoșești. Ofițeri cu o temei­nică pregătire, cu deprinderi trainice pentru activitatea de viitor, disci­pli­nați și ordonați au părăsit an de an băncile școlii de la Băneasa. Mulți ofițeri au absolvit cursurile diferitelor facultăți, în mod deosebit ale Facul­tății de Drept. Unii dintre aceștia au obținut titlul de doctor în drept. De astfel de oameni dispunea aparatul M.I., pătruns de simțul datoriei față de Patrie.
Evenimentele din Decembrie 1989 au scos în evidență că, noi, cei din M.I. – securitate și miliție – de altfel toate specialitățile, nu ne-am aflat în slujba unei persoane sau a unui grup restrâns, ci în slujba țării.
Cu toate acestea, foarte multe cadre ale noastre au traversat mo­mente dramatice, chiar tragice. Se cunosc pierderile de vieți omenești din rândurile noastre, tratamentul la care am fost supuși și care, din păcate, con­tinuă și astăzi. Ne amin­tim cu du­re­re de suferințele celor din „lotul Timișoara”, de cei din bazi­nul de înot de la Sibiu, de colonelul Gheorghe Tros­ca și ai lui, de milita­rii de la Otopeni și de peste tot. De ce toate aces­tea? Noi ne-am făcut datoria cu credință sub Drapelul țării, oriunde ne-am aflat, în țară sau peste hotare, cu misiunea sacră de a apăra ființa națională, de preveni și zădărnici acțiunile trădă­to­rilor de neam și țară. Este adevă­rat că mă întâlnesc cu opt, nouă promoții în fiecare an, când mar­chea­ză anumiți ani de la absolvirea școlii. La întâlnirile respective, după cum știți, nu se face politică, deși nu ne poate lua nimeni dreptul de a gândi și politic și de a face analize mult mai pertinente decât cele ale unor așa-ziși analiști politici. Dar, așa cum știți, singura politică a mili­ta­rului dintot­dea­u­na a fost aceea de a sluji țara sub dra­pel. Doresc să menționez că m-a im­presionat, de curând, gestul șefului Directorului Direcției Județene a S.R.I. Cluj, care s-a deplasat la locul în­tâlnirii pro­moției 1973, întâlnire ce a avut loc în orașul transilvan, vorbindu-le deosebit de frumos și la obiect, gest foarte apreciat de participanți. Este adevărat că oamenii sunt dezamă­giți de ce li se întâmplă. Sperăm ca, treptat, lucrurile să se îndrepte.
Îi admir pe ofițerii de informații, pentru rezistența de care au dat dovadă în sistem și la toate nedreptățile și îi îmbrățișez pe toți.
Ca un om cu o pregătire profesională temeinică, care v-ați dedicat întreaga viață cauzei României, cum vedeți, după 25 de ani, evenimentele din Decem­brie 1989?
Consider că schimbarea trebuia să aibă loc. Ne venise rândul. Se investise mult în acest sens. Polo­nia trecuse deja de cealaltă parte, zidul Berlinului căzuse și se trecuse la procedurile de unificare a celor două Germanii, în Ungaria condu­cerea partidului a fost înlăturată, în Bulgaria ministrul de externe de atunci a pregătit și realizat înlătu­rarea președintelui, în Iugoslavia se lupta pentru separare, în Uniunea Sovietică Gorbaciov consolida pe­res­troika. Evident, nu avea cum să fie Albania înaintea noastră. Erau nemulțumiri în țară, le știam cu toții. Și în rândul militarilor erau nemulțu­miri specifice: scoaterea pe șantie­rele economiei naționale, în agricul­tură, criterii greu de atins privind promovarea în funcții și avansarea în grad etc. În anul 1989, avansările în grad, care țineau de președinte și trebuiau făcute la 23 august, nu au fost acordate nici până pe 22 Decembrie. Treptele, gradațiile se acordau foarte greu și cu întârziere.
Bine ar fi fost, însă, dacă schim­barea s-ar fi produs și la noi, ca în alte țări, fără vărsare de sânge. Nu trebuie, însă, să se dea uitării faptele criminale ale unor irespon­sa­bili, care au ordonat să se tragă în popor. Trebuie judecați și pedep­siți aspru. Am apreciat discernă­mân­tul cadrelor de securitate și miliție, care au fost în stradă, pactizând cu revoluționarii, altfel s-ar fi ajuns la cei 60.000 de morți prevăzuți în scenariul lui Silviu Brucan, care spunea: „Ce revoluție e aia fără 60.000 de morți?”
Cel mai mare păcat este că, după 1989, s-a distrus tot, industrie, agricultură, iar educația, sănătatea sunt așa cum știm, într-o degradare fără seamăn. După 25 de ani, speram să fie mult mai bine. Tinerii să aibă locuri de muncă, vârstnicii o bătrânețe liniștită, românii să aibă siguranța zilei de mâine, să fie unitate și înțelegere între oameni.
Stimate domnule colonel, Mircea Eliade spune, în 1937: „Nu pot crede că neamul românesc a rezistat o mie de ani cu arma în mână, ca să piară ca un laș, astăzi, îmbătat de vorbe și paralizat de trădare”. Dumnea­voastră, ca slujitor devotat trup și suflet României, provenit dintr-o familie cu dragoste de țară, credeți că aceste vorbe sunt actuale și astăzi?
În condițiile în care după Decem­brie 1989, din multe puncte de vedere ne-am întors la anii 30, dar mai ales la un capitalism primitiv, spusele lui Mircea Eliade sunt de mare actualitate. De altfel, în cei 25 de ani care s-au scurs – și zicerile lui Caragiale le regăsim în toată splendoarea lor. Dar ceea ce este foarte trist, lucru ce se poate observa cu ochiul liber, este distru­gerea, fără precedent în istorie, a tot ceea ce a fost bun, pe care o putem numi, fără să greșim, o trădare a interesului național. Tră­dă­tori de patrie au mai fost, mai sunt și vor mai fi. După cum zice înțelepciunea populară, banii sunt „ochiul dracului”.
Istoricii susțin că un oarecare Rooles, fost conducător al geto-da­cilor, a fost primul trădător din rândul strămoșilor noștri, care, în anul 29 î. Hr., a trecut cu arme și bagaje în slujba împăratului roman Octavian. Revenind mai aproape de zilele noastre, arhivele rețin multe cazuri când românii aflați în posturi cheie ale Armatei române, ori în alte instituții importante ale statului, s-au pus în slujba inamicilor acestuia.
Revenind la întrebare, cine ne poate garanta că în acești 25 de ani, nu au fost mulți care au divulgat unora de aici și de dincolo date și informații referitoare la indepen­den­ța, suveranitatea și securitatea Ro­mâ­niei, ori că, la vârful unor instituții ale statului român, nu s-au facilitat infiltrări informative străine? Asemenea proce­dee s-au aflat și se află în practica tu­turor serviciilor de informații din lume. Întrebarea este retorică, dar pornește din suflet, când vezi unde s-a ajuns. Pentru că, într-o oarecare măsură, și trădătorilor, civilizația noastră se află și azi la limite semnificative și neîntrerupte suferințe.
Vreau să închei acest răspuns, cu ceea ce spunea Nicolae Titulescu: „Românismul nu va pieri. Vor pieri numai acei care s-au arătat nevrednici de dânsul.”
În ce mă privește, părerea mea – și nu numai – este că în acești 25 de ani trecuți, România a avut parte de o exploatare colonială, perioadă în care sute de mii de români ce au slujit interesul național, între care și mii de tineri merituoși au fost transformați în șomeri, cu sau fără carnet. În locul lor au fost acceptate adevărate clanuri interlope ce au dus România spre faliment. Cei care au avut interese în România, indiferent de unde ar fi fost, au folosit informațiile obținute de la trădători români, mulți propulsați spre ranguri înalte. În ultimii ani, constatăm în rândul românilor o nepăsare generală, o lehamite față de tot ce se întâmplă în țară. Așa cum spuneam, noi nu am făcut și nu facem politică, totuși nu putem să nu avem opinii, nu putem să nu observăm că, de multe ori, se dă credit la orice act juridic, administrativ etc., urmare a lipsei de interes ori de informare, consecințele nefiind, în nici un caz, interesul național.
Înainte de a vă mulțumi în modul cel mai sincer pentru amabilitatea cu totul deosebită, cu care ne-ați primit, vă adresez, stimate domnule colonel, ultima întrebare: Sunteți optimist în privința viitorului, credeți că va urma o revoluție a conștiințelor?
Chiar și la cei 81 de ani ai mei sunt încrezător și privesc cu optimism viitorul României. Dispunem de resurse umane și materiale. Este nevoie de unitate, mai mult ca oricând. Trebuie să fim conștienți cu toții, că, numai prin muncă, prin eforturi susținute, prin profesionalism vom putea să performăm. Numirea în funcții de conducere a unor specialiști în domeniu, dar nu neapărat oameni politici, ar favoriza mult bunul mers al societății. Cercetarea științifică va trebui să ocupe locul pe care îl merită. Fiind membrii NATO și ai Uniunii Europene, putem spera la o viață mai bună. Privitor la revoluția conștiințelor, eu cred că oamenii se vor trezi la realitate și, acordându-se atenție sporită tineretului, va începe construcția pe toate planurile în România.

A consemnat
Colonel (rez.) Grigore Predișor

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Cultura