Un copil de 5 ani a fost accidentat în Ocnele Mari


Ieri, un bărbat de 63 ani, din ora­şul Ocnele Mari, a condus un auto­tu­rism marca Peugeot, iar la un moment dat a accidentat un minor de cinci ani, din localitate. Copilul a traversat stra­da prin loc nepermis şi fără să se asi­gure. În urma impactului, a rezultat ră­ni­rea uşoară a pietonului, care a fost transportat la U.P.U. Rm. Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul de con­tu­zie antebraţ stâng. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, re­zultatul fiind negativ. Acestuia i s-a re­coltat o probă biologică de sânge pen­tru stabilirea alcoolemiei. De ase­menea, tot ieri, un bărbat de 43 ani, din comuna Câineni, în timp ce con­du­cea un atelaj tras de un cal, pe D.N.7, în afara localităţii Câineni, la km.230 + 428 a lovit cu o furcă, pe care o ţinea în mâna, carcasa oglinzii laterale dreapta a unui autocamion marca Man, care se afla în depăşirea aces­tuia. În urma impactului, conducătorul atelajului s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă. Conducătorul acestuia a fost transportat la spital unde a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost negativ, iar conducătorul atelajului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate, fiindu-i recoltată o proba de sânge la Spitalul Sibiu.