Un argument laic pentru existenţa istoricităţii şi a “cavalerului resemnării” (1)
Oane Sorin este un istoric autentic, având acribia cercetătorului cu patima zilei şi a nopţii, în aparenţă adiaforică, în realitate ca o libertate pătimitoare. Fraza este concisă, încărcată de erudiţie bulversantă, tranşantă, în studiile de istorie în sine, eseizantă, persuadantă şi melancolică în eseurile despre istoria artei.
Despre imaginar/ imaginal Oane Sorin, în artele plastice, de exemplu, notează cu limpiditate şi arborescenţa diegezei, unghiul inedit, focalizând segmentele intertextualităţii, realizând hermeneutica scriiturii producătoare de conotaţii, ca şi în istoria mentalităţilor – domeniu frecventat, de asemenea, persuasiv.
Cuvânul înainte la cartea „Istoria judeţului Vâlcea, 1948-1965, un studiu de caz”, editura Conphys, 2007, cuprinde un astfel de parcurs. Teză de doctorat, volumul este excepţional, de o erudiţie ravisantă. Profesorul Oane Sorin parcurge arhive întregi, meticulos. Poetul, ca generare de text, de la „Cenaclul de luni”, condus de Nicolae Manolescu, din care a făcut parte, transpare „metalic”, precum un segment al literaturii americane.
Viziunea profesorului Oane Sorin, ca istoric, este originală. Motivele cărţii sunt: „Dorinţa de a face o carte model”; „Fascinaţia de a trata perioada de început a comunismului românesc”. Se împotriveşte încercării de ocultare a comunismului, se împotriveşte distincţiei regional-naţional.
Sinteza este desăvârşită: „Câştigarea alegerilor era absolut necesară comuniştilor şi aceştia au făcut totul ca s-o obţină. Este acul III şi, am putea spune, punctul culminant al dramei, căci este momentul când criminalul devine onorabil, iar cima lui legitimă. Faţă de grosolănia falsului electoral, românii au reacţionat neaşteptat de slab. Asta, probabil pentru că mai văzuseră ei şi alte falsuri electorale. Cu o precizare: alegerile din 1946 au fost cele mai falsificate alegeri din România”.
Despre 30 decembrie 1947: „Cortina cade peste vechea societate şi nu este deloc un „happy-end”, căci de acum încolo România iese din istorie şi intră în utopie” (istorie şi utopie conjecturate excelent şi în cultura română de Vasile Pârvan, Constantin Noica, Sorin Antohi etc.)
Constituindu-se într-un artifex cu metodă, istoricul Oane Sorin aserţionează: „Vâlcea este într-un fel „alfa” şi „omega” regimului antonescian. În 1940, Ion Antonescu a fost adus la putere de la Vâlcea… Sfârşitul regimului antonescian se leagă, prin două momente importante, şi de Vâlcea: primul este atentatul dejucat de la Olăneşti contra mareşalului şi al doilea este şederea mareşalului, dintre 1-19 august 1944, tot la Olăneşti”.
Orizontul de aşteptare al lectorului este setat, incitat pentru o lume a istoriei ca legendă, inoculându-i apoi argument peste argument într-o „vrăjire/dezvrăjire” (conceptele lui Merleau-Ponty).
Profesorul, după orele de clasă, ziditor/zidind, revine în arhive desfoliind informaţia pentru a prinde din nou sensul.