Transportul elevilor rămâne o mare problemă


• primăriile din Tomșani și Grădiștea au rămas fără șoferi, iar cei doi edili sunt „în ceață”
 

Noul an școlar nu schimbă cu nimic una din cele mai acute „bube” ale învățământului vâlcean: transportul elevilor. Avem localități fără niciun micro­buz școlar, comune ce au rămas fără șoferi, neputându-i plăti, dar și zeci de cereri pentru achiziționarea mijloacelor de transport. Un raport al Inspectoratului Școlar Județean atestă că unități de învățământ precum: Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Drăgășani, Școala Gimnazială Mădulari – Cernișoara, pre­cum și Școala Gimnazială Cueni – Roești nu dispun de mijloace de trans­port pentru elevi. La Școala Gimnazială Colonie, Școala Gimnazială nr. 5, Școala Gimnazială „Teodor Bălășel” Ștefănești nu este asigurat transportul elevilor. La Școala Gimnazială Vlădești, microbuzul este în revizie. Școala Gimnazială din Sinești și Liceul Teoretic Brezoi au soli­citat câte un mijloc de transport pentru a facilita deplasarea elevilor. Este și cazul Liceului Tehnologic Special nr 1 Bistrița care a solicitat două microbuze școlare. Cu totul aparte este situația localităților Tomșani și Grădiștea. În raportul Inspec­to­ratului Școlar, raport prezentat de șeful învățământului în baza datelor furnizate de edilii celor două localități, se spune clar că elevii nu mai pot fi transportați deoarece autoritățile locale nu mai au bani pentru plata șoferilor. Contactați, însă, primarii au avut alte opinii: „Șofer era cel care deservea buldoexcavatorul și a decis să plece. Nu am avut ce face în acest sens. N-are decât Inspectoratul să facă noi angajări”, a precizat edilul comunei Tomșani, Dumitru Pearcu. „Șo­fe­­rul de pe microbuz a ieșit la pensie. Nici vorbă că n-am mai putut noi să-l plă­tim. Partea proastă e că nu avem altă so­luție decât să facem o nouă anga­jare… Și știți cum e treaba cu angajările…”, susține primarul comunei Grădiștea, Ilie Boiangiu. Cum raportul înaintat Inspecto­ra­tului Școlar Județean conține informații furnizate tot de autoritățile locale, nu avem decât să tragem concluzia că edilii amintiți fie nu mai știu ce declară, fie sunt „într-o ceață totală”.