TINERII CARE AU BĂGAT SPAIMA în șoferii din Râmnic au fost reținuți!


Polițiștii din Râmnicu Vâlcea ne-au anunțat că au identificat doi tineri bănuiți de comiterea mai multor fapte de furt calificat, săvârșite pe raza municipiului. Operațiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor cadrul Serviciului Criminalistic și Serviciului de Operațiuni Speciale Vâlcea și s-a desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Tineri vizați au fost reținuți, iar ulterior arestați preventiv.

Tinerii sunt cercetați pentru 40 de fapte de furt calificat!

„Polițiștii i-au depistat pe cei doi tineri de 21 și 26 de ani, din Râmnicu Vâlcea și comuna Golești, bănuiți că ar fi sustras, în perioada mai-octombrie 2021 catalizatoarele mai multor mașini, parcate în municipiu. Ei sunt cercetați pentru 40 de fapte de furt calificat. În urma investigațiilor efectuate de polițiști, la data de 8 octombrie 2021, cei doi bărbați au fost depistați în trafic, în municipiu, dispunându-se reținerea lor pentru 24 de ore, iar ulterior arestarea pentru 30 de zile. La data de 29 octombrie 2021, măsura arestării preventive a fost prelungită pentru încă 30 de zile, cercetările în cadrul dosarului penal fiind continuate de polițiști și procurori”, ne-au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea