Senzațional! 8.500 DE LEI – INDEMNIZAŢIE LUNARĂ pentru salariații care vor să adopte copii


Legea nr. 268/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei a fost publicată în Monitorul Oficial. Modificările oficializate intră în vigoare la 120 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial, adică din 26 martie 2021, scrie Legeastart.ro
„Adoptatorul sau familia adoptatoare care a adoptat unul sau mai mulți copii beneficiază pentru fiecare copil adoptat de o sumă fixă în cuantum de 1.500 lei pe an, destinată asigurării unor servicii de recuperare/reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură. Potrivit legii, cuantumul indemnizației lunare este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătorești de încredințare în vederea adopției. Cuantumul indemnizației lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 3,4 la valoarea indicatorului social de referință, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei. În prezent indicatorului social de referință este de 500 de lei”, a arătat sursa citată.
Așadar, peste o săptămână, indemnizaţia lunară care se acordă salariaților care vor să adopte copii poate să ajungă până la 8.500 de lei!
Sursă foto: Arhivă