Satul bunicilor, ajuns la a XI-a ediţie


Mai este luna copiilor, cel puţin la Muzeul Satului Vâlcean, acolo unde acum mai bine de un deceniu s-a născut obiceiul ca porţile instituţiei să fie larg deschise pentru ca micuţii să cunoască mai bine viaţa satului românesc de altădată.

Şi în acest an, între 13 mai şi 7 iunie, prioritatea absolută vor avea prichindeii până la clasa a patra inclusiv care împreună cu dascălii lor o să aibă la dispoziţie întregul şi minunatul spaţiu muzeistic pentru o excursie în timp. Organizatorii eveni­men­tului mizează pe participarea a peste 1.500 de copii din toate colţurile judeţului nostru.