Rătăcit în zona Proieni-Brezoi, depistat de jandarmi


Marţi, 24 iulie, la ora 23.20, jandarmii de la postul montan Călimăneşti – Parcul Naţional Cozia au fost solicitaţi, prin intermediul SNAU 112, de către un cetăţean din Proieni să intervină  şi să-i acorde ajutor întrucât s-a rătăcit folosind o ,,scurtătură”, în zona satului Proieni, în punctul „Peştera Vacii” din vecinătatea localităţii Brezoi. În urma informaţiilor comunicate de către bărbat cu privire la  zona în care s-a rătăcit a fost stabilită cu aproximaţie locaţia unde se află.  Jandarmii i-au cerut bărbatului să rămână în zona de unde a efectuat apelul şi unde avea semnal pe telefonul mobil şi să încerce să-şi semnaleze prezenţa prin aprinderea unui foc. Jandarmii l-au găsit pe bărbat în jurul orei 01:40 în apropiere de punctul numit „Culmea Proieni”. În urma discuţiilor avute cu acesta a reieşit că din cauza  orei târzii, a traseului ales şi a întunericului, aceasta nu a mai văzut drumul de acces către localitatea Proieni şi s-a rătăcit. Bărbatul era într-o stare bună de sănătate în momentul localizării şi nu prezenta nici un fel de afecţiuni medicale, aceasta fiind condus ulterior de către echipajul de jandarmi până în satul Proieni, la adresa de domiciliu. Intervenţia jandarmilor montani a început în ziua de 24.07.2012, orele  23:25 şi s-a finalizat în data de 25.07.2012, orele 02:20, datorită vizibilităţii reduse şi a terenului accidentat.