Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 septembrie 2020

Proiectul „Academia Gusturilor Româneşti”, la final


În data de 24 iulie 2014, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, Fundaţia Antreprenoriat Social Vâlcea organiza conferinţa lansării proiectului „Academia Gusturilor Româneşti”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeşte în oameni! La eveniment, au luat atunci parte primari ai localităţilor rurale, oameni de afaceri, repre­zentaţi ai partenerului în proiect, oficialităţi locale şi zonale. Proiectul „Academia Gusturilor Româneşti” a avut drept beneficiar – coordonator Fundaţia Antreprenoriat Social şi s-a derulat vreme de 18 luni, în mai multe judeţe din Regiunea Sud – Vest Oltenia: Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea. Partener în implementarea proiectului  a fost Fundaţia Centrul de Pregătire Profesională Vâlcea. Obiectivul principal în cadrul proiectului a fost formarea profesională a persoanelor inactive din mediul rural sau a celor ocupate în agricultură de subzistenţă. Astfel, circa 300 de persoane au beneficiat de cursuri de calificare pentru meseria de bucătar sau cursuri de iniţiere în domeniul IT şi competenţe antreprenoriale. De –a lungul proiectului, participanţii la cursuri şi-au perfecţionat aptitudinile  în cadrul unui restaurant – şcoală şi au putut participa lunar la o serie de demonstraţii culinare organizate în zone rurale din regiune, cu rolul de a promova cursurile de bucătărie organizate în cadrul proiectului.
Miercuri, 30 decembrie 2015, la sediul CCI Vâlcea, a avut loc şi conferinţa  oficială de închidere a proiectului. În cadrul acesteia, managerul Mihai Cismaru a prezentat succint toate detaliile acestor 18 luni de proiect: „Proiectul «Academia Gusturilor Româneşti» s-a desfăşurat în judeţele Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinți și Olt. Parteneriatul format din Fundaţia Antreprenoriat Social şi Fundaţia Centrul de Pregătire Profesională Vâlcea şi-a propus, prin Academia Gusturilor Româneşti, facilitarea accesului la ocupare în activităţi nonagricole a minim 284 de persoane din zona rurală a regiunii. Grupul țintă a participat la cursuri de calificare în meseria de bucătar și a beneficiat totodată şi de consiliere pentru inițierea de afaceri în domeniul horeca. Printre beneficiile grupului țintă obținute în urma derulării proiectului se numără o mai bună cunoaștere a pieței muncii, recunoașterea de către aceștia a traseului profesional adecvat, dobândirea de noi competențe profesionale în domenii non-agricole și facilitarea identificării unui loc de muncă. Vreau să mulţumesc public tuturor primarilor şi comunităţilor locale din Vâlcea şi nu numai pentru sprijinul acordat fără de care n-am fi ajuns aici!”

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate