Primele rezultate de la Cupa Vâlcii 2019: SCM Râmnicu Vâlcea a învins HC Zalău. Craiova a avut meci greu cu Corona


Astăzi, 2 august, în prima parte a zilei, s-au disputat meciurile de deschidere de la turneul amical de handbal feminin Cupa Vâlcii. Întrecerea sportivă organizată în polivalenta râmniceană, aflată la cea de-a doua ediție, și-a consumat deja primele două dueluri. În meciul inaugural, SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus în fața Zalăului lui Gheorghe Tadici, scor 32-25. Victoria fetelor noastre a fost decisă în urma evoluțiilor foarte bune din repriza secundă, după o primă repriză încheiată la egalitate, scor 13-13. În cel de-al doilea meci, Corona Brașov și SCM Craiova au oferit un adevărat spectacol în polivalenta râmniceană. La capătul unui joc foarte echilibrat, dar și spectaculos, victoria a revenit craiovencelor, la diferență de numai un gol (scor 27-26).
În urma disputării jocurilor din prima etapă a turneului, SCM Râmnicu Vâlcea și SCM Craiova ocupă pozițiile fruntașe, fiecare cu trei puncte.
La această oră, în polivalentă se dispută partida dintre HC Zalău și Corona Brașov. Tot astăzi, cu începere de la ora 19.00, este programat ultimul meci al zilei. SCM Râmnicu Vâlcea se va duela cu SCM Craiova într-un veritabil derby al Olteniei.

Mâine se stabilește campioana

Ultimele două partide de la această ediție a Cupei Vâlcii sunt programate mâine, 3 august. De la ora 10.00, HC Zalău va înfrunta SCM Craiova. Apoi, de la ora 12.00, SCM Râmnicu Vâlcea își va măsura forțele contra Coronei Brașov. Festivitatea de premiere este programată în jurul orei 13.30.