Prima repetiție de 1 Decembrie, fără incidente și cu o oră mai scurtă


• luni dimineață, Calea lui Traian a avut parte de o avanpremieră a paradei de Ziua Națională

parada_3 parada_2 parada_0După cum v-am informat și în edițiile anterioare, două antrena­mente pentru parada de Ziua Națională au fost programate în zilele de luni și miercuri. Ieri dimineață, efectivele și tehnica militară pentru 1 Decembrie au defilat preț de jumătate de oră pe Calea lui Traian, de la bulevardul Nicolae Bălcescu până la Bulevardul Tudor Vladimirescu. Chiar dacă era programată pentru două ore, repetiția n-a blocat artera principală a municipiului decât o oră, dintre care numai 30 de minute cu defilarea propriu-zisă.
Sub ochii prefectului Radu Renga, au bătut pasul de defilare peste 200 de cadre din Armată, Poliție, Jandarmerie, ISU și SRI. Pe lângă aceștia, organizatorii au scos pentru paradă și tehnică mili­ta­ră, în prim-plan cu auto­spe­ciala de intervenție EOD – Mine Resistant Ambush Protected Vehicle (MRAP) Cougar – echipament de ultimă generație al Armatei pentru detecția, neutralizarea și distrugerea muni­țiilor convenționale neexplo­da­te și dispozitivelor explozive improvizate. Din turela vehicu­lu­lui armat, au prezentat onorul plt. adj Nicolae Constantin și vetera­nul patruped Biță. Câteva zeci de vâlceni au urmărit de pe margine desfășurarea de forțe, iar cei mai entuziaști au fost elevii de toate vârstele de la Școala „Take Ionescu”.