POLIȚIȘTII AU NUMĂRAT CÂINII OMORÂȚI prin (probabil) otrăvire. A fost întocmit dosar penal!


Patru cadavre de câini au fost ridicate de la Berbești
Joi, după ora 18.00, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au revenit cu informații și ne-au pus la dispoziție concluziile preliminare după cercetările care s-au desfășurat în orașul Berbești.
„În urma apariției în spațiul public a unor imagini și informații cu privire la faptul că Primăria orașului Berbești otrăvește câinii de pe stradă, Compartimentul de Relații Publice din cadrul IPJ Vâlcea este abilitat să comunice următoarele:
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor și Poliția orașului Berbești, identificând în orașul Berbești, județul Vâlcea, cadavrele a patru câini, rasa metis. Au fost preluate probe de către lucrătorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vâlcea, în vederea stabilirii cauzei care a condus la decesul câinilor. În cauză, s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept, conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, ne-au transmis polițiștii vâlceni pe marginea acestui subiect.
Sursă foto: Facebook Sorin Alexandru
Detalii AICI despre știrea inițială.