Perla Oltului – 11 zile, capitală a teatrului și artelor vizuale


Călimăneștiul a rămas printre rarele orașe în care cultura este considerată ca făcând parte din bunăstarea oamenilor. Mai cu seamă că prin străvechiul, dar mereu tânărul și modernul oraș-stațiune balneoclimaterică se perindă, anual, zeci de mii de turiști sau căutători de sănătate, din țară și de peste hotare.
Orașul Perlă a Oltului se mândrește cu darurile lui Dumnezeu: complexul monahal Cozia, ctitoria marelui voievod și domn al Țării Românești Mircea cel Bătrân, și Schiul Ostrov, întemeiat de măritul domnitor Neagoe Basarab și soția sa Despina, dar și cu zestrea din partea naturii – apele minerale și termale, unice în lume. De mai bine de un deceniu, zestrea orașului a sporit în plan cultural, aici, în fiecare iulie a anului, organizându-se, concomitent, sub patronajul Primăriei locale, două tabere de creație care poartă numele a două ilustre personalități ale orașului, intrate în legendă: Vlaicu Ionescu și Florin Zamfirescu.
În orașul voievodal de pe Olt, și-au dat întâlnire muzele artelor și în acest an, între 13 – 23 iulie, în cadrul taberei de Arte Vizuale „Vlaicu Ionescu”, ajunsă la ediția a XIII-a, organizată de primărie în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici, Filiala Vâlcea, iar, în colaborare cu Fundaţia Act.or.sArt, București, Tabăra Naţională de Teatru „Florin Zamfirescu”, ediția a XI-a – manifestări culturale menite a promova potenţialul cultural al oraşului. Altfel spus, Gheorghe Dican, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici, coordonatorul respectivei tabere de pictură, califica aceste reuniuni de creație un prilej minunat pentru celebrarea frumuseții, prin artă omul putând trece peste nimicniciile vieții, prin artă omul putând să se apropie mai mult de Dumnezeu.
Festivitatea de deschidere oficială a celor două tabere a avut loc sâmbătă, 13 iulie 2019, începând cu ora 17.00, pe terasa Hotelului Central din Călimăneşti, când au fost prezentați participanții celor două manifestări şi s-au putut admira creații artistice realizate în ediţiile anterioare ale taberei de pictură în cadrul expoziţiei „Semne identitare”.
Tabăra Naţională de Teatru „Florin Zamfirescu” de anul acesta, organizată sub coordonarea Prof. univ. emerit, dr. Florin Zamfirescu şi a Lect. univ. dr. Ștefana Samfira, a reunit masteranzi şi studenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Proiect iniţiat în anul 2009 din dorinţa maestrului Florin Zamfirescu de a contribui la dezvoltarea activităţii culturale locale, ediţia din 2019 a taberei de teatru a cuprins activităţi dedicate publicului, invitându-l să participe la atelierele de dezvoltare personală și de dans, la concursurile de dans, karaoke, recitare etc. De asemenea, studenţii la teatru şi actorii masteranzi din tabără au urcat pe scena Teatrului de Vară din Parcul Central al orașului Călimăneşti, evoluând în spectacole de teatru și recitare.

Nouă personalități artistice, prezente la tabăra de anul acesta

Fastele zilelor de tabără au fost aplaudate la închidere, marți după-amiază, 23 iulie. Zile rodnice, pe măsura condițiilor, ireproșabile, oferite artiștilor de Primăria orașului. La parterul elegantului Hotel Cozia – lume bună, iubitoare de artă.
Ora 16.00 – vernisajul lucrărilor realizate de pictorii prezenți în Tabăra de Arte Vizuale „Vlaicu Ionescu”, eveniment iniţiat în anul 2007, devenit o tradiţie şi emblemă pentru activitatea cultural-artistică a oraşului. De-a lungul celor 13 ani, în cadrul taberelor s-au organizat ateliere de creaţie în domeniul artelor vizuale, expoziţii personale şi de grup cu lucrările artiştilor participanţi. Prin acest proiect s-a încurajat dialogul intercultural și mobilitatea artiştilor, contribuindu-se la dezvoltarea creativităţii şi stimularea interesului pentru artă. Tabăra de anul acesta a reunit, sub coordonarea renumitului pictor Gheorghe Dican, în calitate de preşedinte al Filialei Vâlcea a U.A.P., nouă personalităţi artistice din diferite orașe din România: Letiţia Oprişan (București), Mara Diaconu (Pitești), Cristina Bacicu Botez (Slatina), Rodica Gheorghinoiu și Monica Turcu (ambele din Galați), Rodica Tarţa și Adrian Tarţa (Cluj-Napoca), Marin Răducu (București). Caz inedit, la această ediție a taberei a fost invitată și tânăra pictoriță Laura Stoian, studentă a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative, prima căreia i s-a acordat „Bursa Petre Tănăsoaica”, instituită începând cu acest an în memoria regretatului jurnalist și scriitor.
Admirăm, pe simeze, picturile realizate pe parcursul zilelor de tabără. Talent, imaginație din belșug, teme locale pe pânzele majorității tablourilor. Luiza Barcan, reputat critic de artă, are numai cuvinte de laudă. Felicită artiștii și organizatorii, Primăria orașului, în frunte cu răzbătătorul edil, dr. Florinel Constantinescu, cu notă maximă în catalogul culturii. Laude și felicitări vin și din partea subprefectului județului Vâlcea, Aurora Gherghina, mare iubitoare de artă, permanent încurajatoare a culturii și artiștilor. Primarul este încântat, promite cât mai multe ediții, este bucuros că zestrea orașului a sporit cu tablouri de valoare națională, care vor fi permanent expuse, pentru localnici și turiști, la Centrul multifuncțional.
Ora 18.00 – ediţia din acest an a Taberei de teatru „Florin Zamfirescu” se încheie cu premiera piesei „Audiția”, de Alexandr Galin, în regia Ștefanei Samfira. Spectacolul are loc în Sala de conferinţe a hotelului Cozia. Distinsa regizoare anunță publicul spectator (o sală arhiplină; e nevoie de scaune!): „Am săvârșit un record; piesa a fost pusă în scenă în doar șase zile. Fiți îngăduitori!”
Record, într-adevăr! Recital de talent și măiestrie, pe un text actual, sub bagheta regizorală a unei tinere universitare care merită să i se acorde cea mai înaltă distincție care se poate da unui om de teatru. Întru început, ne-a atenționat să fim îngăduitori. De ce? După vizionare, cu ochii în lacrimi, de emoție și bucurie, mi-am notat doar atât: Muza Thalia o iubește pe această tânără regizoare, îi este prietenă bună și pură ca și arta.
*
Într-una din zilele de tabără, la Biblioteca orășenească „A.E. Baconsky” a avut loc lansarea cărții „Călimănești între istorie, mit și legendă” de Mihaela Dobrescu (Editura Armanis, Sibiu 2018).
Despre autoare și volumul său, în „Cuvânt înainte”, Conf. univ. dr. Silviu Borș, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, notează, între altele: „Cartea Mihaelei Dobrescu reprezintă o invitație pe plaiuri râmnicene, la Călimănești, o incursiune literară și istorică ce îmbină într-un mod potrivit scrieri ale unor oameni care au știut cum trebuie apreciate locurile care contează. Mihaela simte greutatea memoriei locului și o transmite, într-un fel încântat de responsabilitate afectivă și, o dată în plus, obiectivă, preț de câteva pagini ilustrate…”.