Oftalmologia și Neurologia din Brezoi, fără medici


• secții înființate, dar fără medici • posturi scoase la concurs, dar… nimeni nu dă năvală • dr. Cerbu: „oftalmologii, pe cale de dispariție” • tratative pentru aducerea unui medic orelist

Medicii nu mai dau năvală să se angajeze nici măcar la un spital din mediul urban. Nou reabilitat, mult mai modern și dotat cu aparatură performantă, Spitalul din Brezoi este deficitar pe două secții: nu sunt medici pentru Oftalmologie și Neurologie. Posturile s-au scos la concurs, dar cine să le ocupe?

„Cele două posturi, de medic oftalmolog și medic neurolog au fost scoase la concurs și s-au publicat în „Viața medicală”. Din păcate, nimeni nu s-a arătat interesat să le ocupe. Așa se face că, în prezent, nu avem medici pentru cele două specialități. Încerc, totuși, să închei o colaborare cu medici care dețin cabinete particulare de ORL și Neurologie sau care provin din alte instituții medicale pentru a acoperi cele două secții din spital. Dacă discuțiile pentru venirea unui neurolog sunt avansate, oftalmologii sunt pe cale de dispariție”, a precizat dr. Vasile Cerbu, director Spitalul Orășenesc Brezoi.

O dată cu reabilitarea unității ce susține prin asistență medicală toată Țara Loviștei, a fost înființat și un cabinet de ORL. Deși, în acest caz, lucrurile stau mai bine, găsindu-se un medic dornic să activeze în Brezoi, pentru angajarea acestuia este nevoie de avizul Ministerului Sănătății. Chiar ieri au fost trimise Ministerului de resort toate documentele pentru obținerea avizului.