Nu s-a terminat coșmarul: revin furtunile, vijeliile și grindina!


• sfârșitul de săptămână va sta sub semnul unor noi „pedepse naturale”

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o informare de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, pentru aproape toată ţara, valabilă de joi, de la ora 16.00, până sâmbătă la ora 06.00. Meteorologii avertizează că vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător şi cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. Pe parcursul zilei de vineri (5 mai) şi în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (5/6 mai), manifestările de instabilitate atmosferică se vor semnala cu precădere în zonele deluroase şi montane, precum şi în Oltenia, Transilvania şi local în Muntenia.