NECROLOG


Am pierdut un prieten devotat
Cu nespusă durere în suflete, am aflat trista veste că inima bunului nostru prieten și colaborator, Prof. DUMITRU CRĂCIUNESCU, a încetat să mai bată, în urma unei nemiloase boli. Dumitru Crăciunescu, aflat între dascălii de elită ai județului, este fondatorul, în 1991, al unei companii de mare succes, „Diana S. R. L.”, care s-a făcut repede cunoscută nu numai în țară, ci și peste hotare. Mitică, cum era numit de prietenii și apropiații săi, a fost un adevărat OM între oameni și pentru oameni, care l-au iubit și prețuit, a fost un om blând, calm, plin de viață și, înainte de toate, un familist ocrotitor și povățuitor.
Cumplita sa dispariție lasă un gol imens în sufletele noastre, ale prietenilor, ale tuturor celor dragi lui. În aceste zile grele, suntem alături de toți membrii familiei îndoliate și le transmitem gândurile noastre sincere de iubire, asigurându-i de înalta noastră compasiune. Prin trecerea in lumea celor drepți a celui ce ne-a fost prieten nu înseamnă că-l vom uita, ci ne vom aminti întotdeauna cu drag de clipele petrecute în tovărășia sa, de caldul său devotament.

Dumnezeu să-l apere și să-l aibă permanent în grija sa!
Colectivul Redacției ziarului „CURIERUL DE VÂLCEA”

 

Cu adâncă şi nemărginită durere în suflet, mă alătur familiei, rudelor şi prietenilor adevăraţi care au ochii în lacrimi şi deplâng trecerea în lumea umbrelor a distinsului om
Prof. DUMITRU CRĂCIUNESCU
A fost nu numai un dascăl de elită, ci şi un manager iscusit, vizionar şi pragmatic, administrând magistral una dintre cele mai dinamice firme din judeţul Vâlcea şi din ţară.
Rog pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace şi în loc luminos aşa cum luminos a fost întotdeauna şi sufletul său.

Dr.ing. ION CÎLEA,
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

 

Am aflat cu mare durere despre dispariţia unui locuitor de seamă al Râmnicului, dar mai ales un drag şi vechi prieten – Dumitru ”Mitică” Crăciunescu.
Om de afaceri care a dat naştere unui brand local de mare succes, susţinător al culturii şi sportului vâlcene, ”Cetăţean de Onoare” al Râmnicului pentru contribuţia adusă la dezvoltarea municipiului şi pentru implicarea socială, Dumitru Crăciunescu lasă mai săracă nu doar lumea afacerilor vâlcene, ci întreaga comunitate locală.
Suntem cu toţii alături de familia îndurerată în această cumplită încercare şi ne rugăm bunului Dumnezeu să primească şi să odihnească sufletul celui dus mult prea devreme la ceruri!
Adio, prietene!

Gigi Matei,
Primar interimar

Am aflat cu mare tristeţe despre încetarea din viaţă a unui om pe care l-am respectat şi l-am preţuit foarte mult: Dumitru Crăciunescu.
A fost un om deosebit şi cuvintele nu pot exprima cu adevărat părerea de rău pe care o resimt, însă, transmit familiei, prietenilor şi apropiaţilor sincere condoleanţe şi înalţ către Dumnezeu ruga să-l odihnească în pace!
Dumnezeu să-l ierte pe Mitică Crăciunescu!

DEPUTAT PSD Constantin Rădulescu

 

Cutremuraţi în adâncul sufletelor, am aflat cumplita veste a plecării dintre noi, la cele veşnice a celui ce-a fost prietenul şi vicepreşedintele CCI Vâlcea, Dumitru Crăciunescu. Dumnezeu să-l aşeze într-un loc special, de unde să ne vegheze pe noi, cei care l-am iubit şi preţuit! Cele mai sincere condoleanţe familiei îndurerate. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să mângâie sufletele celor ramaşi nemângâiaţi de tragica despărţire!

Valentin Cismaru,
Preşedinte CCI Vâlcea

Cu mare regret, am aflat trista veste a trecerii în nefiinţă a celui care a fost Dumitru Crăciunescu. Prin dispariţia sa, judeţul nostru a pierdut cu siguranţă un om deosebit, un om care a demonstrat prin tot ceea ce a făcut de-a lungul vieţii cât de mult şi-a iubit semenii şi locurile natale Pe această cale, transmit cele mai sincere condoleanţe rudelor şi familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Ion Cristinel Marian,
Deputat PP-DD

 

Suntem alături de familia prietenului nostru drag, Prof. Dumitru Crăciunescu, care a plecat mult prea devreme şi pe neaşteptate dintre noi. Ne aflăm într-­o călătorie prin lume și vestea ne­-a întristat profund.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate! Dumnezeu să-­l ierte!

Dr. Irina și Radu DOBRESCU

 

Doina Migleczi și colectivul Teatrului Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea este alături, în aceste momente grele, de familia îndurerată a celui care a fost  Dumitru Crăciunescu. Sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE VÂLCEA
aduce un pios omagiu şi transmite sincere condoleanţe familiei greu încercate
prof. DUMITRU CRĂCIUNESCU, de pierderea celui care a fost remarcabil profesionist, apreciat pentru spiritul său civic şi implicarea responsabilă în viaţa comunităţii. Dumnezeu să-l primească şi să-l odihnească în pace!
Consternaţi de vestea stingerii din viaţă a prof. DUMITRU CRĂCIUNESCU, transmitem şi pe această cale compasiunea noastră şi suntem alături de familia greu încercată.
Dumnezeu să-l ierte!
Familia Gheorghe Gogîrnoiu