Muzeul din Goleşti-Argeş găzduieşte Comisia Monumentelor Istorice din luna octombrie


Muzeul_GolestiŞedinţa lunară a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice are loc astăzi, 10 octombrie, la Muzeul Goleşti de la Ştefăneşti-Argeş. Conacul ridicat în 1640 amin­teşte de cunoscuta familie a boierilor Goleşti, dar şi de locul unde s-a adă­postit Tudor Vladimirescu înainte de a fi ucis de Eterie.

Conform Ordinului nr. 2126, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 5 – Vâlcea are, ca şi până acum, sediul şi secretariatul la Râmnicu Vâlcea, respectiv la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea şi are în com­ponenţă judeţele Vâlcea, Argeş, Olt şi Teleorman. Comisia monumentelor istorice are ca atribuţii fundamentarea şi propunerea elementelor specifice strategiei regionale privind protejarea monumentelor istorice, analize şi propuneri clasări şi declasări de monumente, propunere avize pentru lucrări la monumente istorice şi zone protejate. Preşedintele Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr. 5 – Vâlcea este prof. dr. Hanna Derer, arhitect şi profesor universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”. Vicepreşedintele comisiei este arhitectul Alexandru Mulţescu. Membrii care formează această comisie sunt: arheolog Dra­goş Măndescu, arhitect Severică Mitrache, ing. Ion Stătică şi arhitecţii-şefi ai celor patru judeţe. Membrii invitaţi se nominalizează şi se convoacă în funcţie de complexitatea subiectelor din ordinea de zi a şedinţelor.

Documentaţiile din judeţul Vâlcea depuse la sediul Direcţiei pentru Cultură sunt în număr de patru: Studiu de fundamentare pentru PUG comuna Mădulari; Împrejmuire proprietate pe laturile de est, vest, sud, str. Drumul Gării nr. 8, Râm­nicu Vâlcea; Lucrări de reabilitare termică bloc I, str. Regina Maria, nr. 2, Râmnicu Vâlcea; Lucrări de reparaţii la Biserica Sfântul Nicolae, sat Avrămeşti, comuna Scundu. Informaţiile au fost furnizate de Florin Epure, directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Vâlcea.