Mistric a venit şi… a plecat


• oficialii de la HC Municipal continuă căutările pentru „întărirea” liniei de nouă metri

Anunţată drept o jucătoare promiţă­toare la linia de nouă metri, Danjela Mistric nu a reuşit să îi convingă pe oficialii de la HC Municipal Râmnicu Vâlcea să o păs­treze în lot. Interul de 26 de ani din Serbia se con­fruntă cu probleme medicale, RMN-ul efectuat zilele trecute arătând că jucătoarea nu poate evolua la potenţialul său maxim, riscând oricând o accidentare dacă se va forţa pe teren. O situaţie aşadar asemănătoare celei traversate de Janina Luca la finalul sezonului trecut, când interul de la HCM s-a forţat pentru a-şi ajuta echipa să evite retrogradarea, iar apoi s-a accidentat. Acum, după o lungă perioadă de refacere, Luca urmează să revină pe te­ren, cel mai probabil, în luna septem­brie. Tocmai din aceste consi­derente conduce­rea grupării râmnicene a decis să nu rişte prin transferul jucătoarei ex-iugoslave, care apoi se putea accidenta şi lăsa liber un post într-un compartiment tactic şi aşa destul de deficitar pentru HC Municipal.

Elevele lui Constantin Ştefan au câştigat amicalul cu HC Alba Sebeş

În altă ordine de idei, ar mai fi de amintit faptul că echipa de la poalele Capelei a disputat deja un prim meci de verificare. Chiar dacă s-a văzut că se află la începutul perioadei de pre­gătire, municipalele au reuşit să se impună (scor 29-26), în Sala Sporturilor „Traian”, în compa­nia unei echipe care doar ce a promovat în Liga Naţională, HC Alba Sebeş. Partida s-a disputat săptămâna trecută şi a oferit noului antrenor de pe banca echipei vâlcene, Constantin Şte­fan, posibilitatea de a vedea la lucru jucătoarele pe care le va pregăti. Obiectivul formaţiei râm­nicene pentru viitorul sezon este reprezentat de clasarea pe locurile 5-8 în ierarhia Ligii Naţionale de handbal feminin. De asemenea, pentru asigura­rea unei bune pregătiri fizice, de la finalul acestei săptămâni şi până la începutul lunii august, municipalele vor efectua un stagiu montan de pregătire centralizată în staţiunea Bran-Moeciu.