MATERIALELE PORNOGRAFICE EXPLICITE cu o minoră de 12 ani, căutate de polițiști. Un tânăr din Gorj a fost arestat preventiv


La data de 16 ianuarie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritoriul Vâlcea, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui tânăr, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, șantaj și corupere sexuală a minorilor.
„Din cercetări a reieșit că, începând cu luna august a anului 2022, un tânăr, de 21 de ani, domiciliat în județul Gorj, ar fi determinat o minoră, de 12 ani, să realizeze mai multe materiale cu conținut explicit sexual și să i le transmită prin intermediul sistemelor informatice. Totodată, persoana bănuită ar fi șantajat-o pe minoră, cu publicarea fotografiilor pe rețelele sociale, dacă aceasta ar fi refuzat să transmită alte imagini de aceeași natură”, ne-au anunțat polițiștii vâlceni.

Ce s-a descoperit la percheziții?

„În urma efectuării percheziției domiciliare, au fost ridicate telefoane și mijloace de stocare a datelor ce prezintă interes pentru cauză. Tânărul a fost audiat la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritoriul Vâlcea, iar față de acesta a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore. La data de 17 ianuarie 2023, tânărul a fost prezentat Tribunalului Vâlcea, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, ne-au mai informat oamenii legii.
Acțiunea la care facem referire a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La acțiune au participat polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea