Manifestări de Paşti, la Bibliotecă


În sala de conferinţă a Bibliotecii, astăzi, începând cu ora 17.00, are loc activitatea „Întâmpinarea Paştelui”. Programul cuprinde: • „Spiritul sărbătorilor pascale în poezia închisorilor comuniste”. Prezintă  conf. dr. Lavinia Geambei; • „În întâmpinarea Învierii Domnului”. Prezintă pr. prof. Petre Mateiescu; • Poezii religioase interpretate de studentele Roxana Militaru şi Cristina Drăgănel; • Cântece interpretate de elevii de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”; • Proiecţia „Obiceiuri de Paște”; • Expoziție de carte. Evenimentul este organizat de Sala de lectură şi Secţia Împrumut Carte pentru Adulţi ale Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea şi Universitatea Pitești, Facultatea de Litere, Filiala Râmnicu Vâlcea.