Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

11 decembrie 2019

Luju.ro scrie: „Ana Maria Pătru a fost înfundată pe declarații date de aceeași persoană, cu triplă identitate!”


• dezvăluiri halucinante despre dosarul protejatei tandemului Udrea-Băsescu
Luju.ro a scos, recent, la iveală detalii cel puțin incredibile pentru lumea de rând din dosarul din care vâlceanca din fruntea Autorității Electorale Permanente (foto, în stânga imaginii) a ajuns în arest: „Prietena Anei Maria Pătru, denunțătoarea Irina Socol a obținut, la cerere, alte două identități de martor protejat în dosarul fostei șefe AEP. Cu girul lui Onea (șeful DNA Ploiești, la acea oră, n. red.), Ana Maria Patru a fost înfundată pe declarații date de aceeași persoană, cu triplă identitate. Tribunalul București a cerut și obținut declasificarea identităților și a probelor „cheie” din dosar, care sunt de fapt discuții despre curcani abia tăiați”. Denunțătoarea și cei doi martori cu identitate protejată din dosar sunt una și aceeași persoană, respectiv fosta bună prietenă a lui Patru, Irina Socol, patroana SIVECO – este concluzia articolului din Luju.ro.
„Acest lucru a ieșit la iveală abia zilele trecute, ca urmare a solicitării Tribunalului București de declasificare a identităților martorilor folosiți în dosar sub o identitate protejată și a unor înscrisuri în baza cărora DNA Ploiești, mai exact procurorii de caz Lucian Onea, zis Lucică, și Ceraselea Răileanu au trimis-o în judecată pe Ana Maria Pătru. Răspunsul primit de la DNA Ploiești a venit la circa o lună de la data la care a fost solicitată declasificarea identităților martorilor protejați și a unor suporți optici, iar precizările unității de elită condusă până mai recent de Onea vin să arunce în aer dosarul lui Pătru.
Lumea Justiției a intrat în posesia adresei pe care noul șef al DNA Ploiești, procurorul Marin Nicolae, a trimis-o la Tribunalul București în dosarul nr. 47338/3/2016, document în care se recunoaște faptul că identitatea și numele real al martorilor cu identitate protejată din dosarul lui Pătru, respectiv „Vrânceanu Constantin Marius” și „Mocanu Denisa”, este de fapt „SOCOL IRINA”. Statutul de martor cu identitate protejată a fost atribuit, potrivit înscrisurilor, „la solicitarea martorului” în doua cauze diferite, care ulterior au fost conexate.(…) Sub aceste identități, din informațiile noastre, în decurs de doar o lună, Irina Socol a dat nu mai puțin de cinci declarații. Absolut incredibil, în ziua în care Irina Socol a dat declarații la parchet sub nume propriu, a dat declarații și sub identitatea de „Vrânceanu Constantin Marius”, dar și sub identitatea de „Mocanu Denisa”, cei trei fiind audiați, chipurile, la un interval de cate 10-15 minute. Practic, în acest moment, în dosarul Anei Maria Patru există cinci declarații făcute de Irina Socol, două fiind date sub identitatea reală, două sub numele de „Mocanu Denisa” și o declarație dată de „Vrânceanu Constantin Marius”. (…) Potrivit unei adrese trimise de actualul șef al DNA Ploiești, procurorul Nicolae Marin, la IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale, în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr. 981 și 983/ UP din 11.11.2016, au fost obținute 4 pagini de “informații”, precum și un suport optic, care au fost clasificate „secret de serviciu”. Odată cu declasificarea acestora, prin dispoziția Tribunalului București, aflăm și conținutul lor care, așa cum veți constata, nu are nicio legătură cu cauza de „mare corupție”, ci cu niște curcani pe care „Mica”, bunica Anei Maria Pătru, cea care de altfel a fost adusă în baston la DNA Ploiești, i-a tăiat in ziua respectivă, si din care voia să îi trimită și nepoatei sale unul. Celelalte note de redare ale discuțiilor de la dosar care au fost declasificate, dincolo de faptul că nu au legătură cu cauza, nu o privesc pe Ana Maria Patru, căci dialogurile și SMS-urile clasificate de Onea și acum declasificate de Tribunalul București nu îi aparțineau fostei șefe AEP, ci soțului acesteia. (…)”

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la justitie