Violatorii de la Frăsinei au fost condamnați definitiv


În urmă cu doi ani, un scandal de pedofilie cutremura Mănăstirea Frăsinei. Doi copii, cu vârste de 10 și 13 ani, ar fi fost agresați sexual de un călugăr și un îngrijitor de la Mănăstire. Abuzurile asupra copiilor ar fi început în vara anului 2021. Încadrarea faptelor penale ar fi „viol în formă continuată, agresiune sexuală în formă continuată, agresiune sexuală și corupere sexuală”.

Poliția a demarat ancheta după ce băiatul de 10 ani ar fi povestit aceste fapte familiei. Au fost organizate percheziții la mânăstire, fiind descoperite probe incriminatoare (materiale pornografice) în chilia călugărului care a fost arestat.

Acum două zile, Curtea de Apel Pitești a dat sentința definitivă. Călugărul a fost condamnat la aproape 10 ani de închisoare (după ce la prima instanță fusese achitat), iar îngrijitorul la peste 17 ani, fiind găsiți vinovați pentru toate capetele de acuzare. De asemenea, aceștia au fost obligați, de instanță, să plătească victimelor despăgubiri de peste 15.000 de euro.

Arhiepiscopia Râmnicului a anunțat, încă de acum doi ani, că, dacă monahul va fi găsit vinovat, acesta va fi caterisit și exclus din monahism.