Leul s-a jigărit de tot: MAXIME ISTORICE pentru aur, dolar, liră sterlină și franc elvețian


Lipsa unor semne că războiul dintre Ucraina și Rusia se va încheia curând a amplificat aversiunea față de risc, iar piețele valutare și-au îndreptat atenția către active considerate drept „refugii”. Europa este cea mai afectată de acest conflict, iar cursul euro a scăzut la minimul ultimelor 22 de luni față de dolar și a atins paritatea cu francul elvețian. La rândul lor, monedele din regiune s-au depreciat semnificativ, excepție făcând leul, care a reușit să se mențină sub pragul de 4,95 lei/euro, în condițiile în care dobânzile interbancare au atins valori care se mai înregistrau în vara anului 2013.
Moneda unică s-a tranzacționat, luni, pe piețele asiatice la un minim de 4,9060 lei, în cotațiile din cea locală se efectuau în «culoarul» 4,946 – 4,952 lei, astfel că media a fost stabilită la 4,9490 lei față de 4,9491 lei, vinerea trecută. În schimb, media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,8363 la noul maxim istoric de 4,9647 zloți/euro, iar a celei maghiare de la 381,71 la 397,31 forinți/euro.
Banca Națională a României nu a realizat o operațiune de sterilizare a lichidității din piața monetară. Cu toate acestea, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de luna mai a anului 2019, a urcat, în prima zi a acestei săptămâni, de la 4,03 la 4,25%, adică mai sus cu circa 41% față de începutul anului. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 4,17 la 4,30%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a urcat de la 4,28 la 4,40%.

Zona euro este amenințată de recesiune tehnică și creșterea inflației

Perspectivele intrării economiei zonei euro în recesiune tehnică și creșterea puternică a inflației nu vor permite Băncii Centrale Europene să înăsprească politica sa monetară, cel puțin până la sfârșitul acestui an. Asta în timp ce Rezerva Federală din SUA este așteptată să majoreze rata sa cheie la jumătatea acestei luni. Aceste situații au provocat deprecierea monedei unice la 1,0807 – 1,0931 dolari. Aprecierea monedei americane a apreciat cursul de la 4,4984 lei la noul record de 4,5714 lei.
Moneda elvețiană s-a apreciat până la 0,9773 franci/euro, care a mai fost înregistrat în ianuarie 2015, când Banca Elveției a renunțat la pragul de minim 1,20 franci/euro, iar media a urcat de la 4,8973 lei la noul record de 4,9399 lei. La rândul ei, lira sterlină s-a apropiat de 1,22 euro, iar cursul a «sărit» de la 5,9873 la 6,0112 lei.
Atingerea de către metalul galben a pragului de 2.000 dolari, prima dată după septembrie 2020, și aprecierea monedei americane au «împins» prețul gramului de aur de la 281,5126 la noul maxim istoric de 293,9846 lei.
Moneda virtuală Bitcoin a atins, tot luni, un minim de 37.630 dolari după care a revenit aproape de 39.000 dolari. Ether a «coborât» la 2.500 – 2.570 dolari.
Sursă foto: Arhivă