La Scundu, Luat pe sus pentru că și-a bătut nevasta


IPJ Vâlcea informează că, la data de 9 iulie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Prundeni au fost sesizați de către o femeie din comuna Scundu, cu privire la faptul că, a fost victima unei agresiuni fizice comisă de concubinul său, un bărbat de 51 ani: „Din cercetările efectuate a rezultat faptul că pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă asupra femeii. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie. Totodată, polițiştii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, bărbatul a fost evacuat din locuința comună, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 200 metri de persoana vătămată sau locuința sa” adaugă Poliția în raportul său oficial.
Care sunt tipurile de violență domestică?
Violenţă fizicã: împingeri, pãlmuiri, loviri cu/ de obiecte, lovituri cu picioarele sau cu pumnul, sugrumare, etc.
Violenţã verbalã: ţipete, insulte, umiliri şi critici jignitoare, înjurãturi, batjocorire, ameninţãri cu bãtaia, cu omor ori sinuciderea
Violenţă sexualã, de exemplu: constrângere la activitãţi sexuale nedorite, provocarea durerii, lovirea organelor sexuale, etc.
Violenţã economicã: interzicerea de a lucra, sau de avea bani proprii, şantaj cu banii, ameninţare cu distrugerea obiectelor de valoare ale femeii sau a obiectelor din casã
Violenţa socială: se concretizează în destrămarea relaţiilor sociale la presiunea unui membru al familiei (bãrbatul hotãrâşte cu cine se întâlneşte, cu cine se împrieteneşte femeia, cu cine poate vorbi etc.)
Care sunt consecinţele violenţei domestice ?
Asupra victimei: probleme la nivel comportamental (persoana se izolează din punct de vedere social, începe să consume alcool sau droguri pentru a face faţă abuzurilor, poate recurge la tentative de sinucidere); probleme la nivel emoţional şi mental (anxietate, depresie, stres post-traumatic, sentimente de neputinţă, de inutilitate a propriei vieţi, de autoblamare); probleme la nivel fizic sau biologic (tulburări psihosomatice ca ulcerul şi migrenele; tulburări ale somnului şi a alimentaţiei)
Asupra copiilor: Probleme emoţionale şi mentale (anxietate, sentiment de autoblamare, frică de abandon, mânie, izolare); Probleme de comportament : agresivitate crescută (văzând că tatăl apelează la violenţă, copilul învaţă că aceasta este o bună modalitate de a rezolva problemele, pe care ulterior o va folosi şi el în viaţa de familie, continuând acest cerc vicios); probleme cu somnul, enurezis nocturn, consum de droguri şi alcool, fuga de acasă, tentative de suicid, automutilare.
Probleme fizice: fiind neglijaţi, aceşti copii sunt mai expuşi la o serie de accidente. În plus, la fel ca şi la mamă, starea lor generală de sănătate este afectată negativ.
Ce poţi face dacă eşti victima violenţei domestice?
Să-ţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani etc, numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci.
Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal. Încadrarea juridică a faptei se face în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale.
Să te prezinţi imediat la Poliţie pentru a depune plângere și pentru a cere evaluarea situației în vederea emiterii unui ordin de protecție provizoriu.
Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor.
Să nu îţi retragi plângerea
Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care te va apăra de agresor.

Modă de succes:
La volan, cu permisul suspendat
În seara zilei de 10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Berbești au oprit pentru control, pe raza comunei Alunu, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că bărbatul are dreptul de conduce anulat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

Altă femeie bătută în propria casă
În noaptea de 10 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Băile Olănești au fost sesizați telefonic, de o femeie de 51 de ani, din oraș, cu privire la faptul că, a fost agresată fizic de soțul ei. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul de 40 de ani, ar fi lovit-o pe femeie în zona feței, provocându-i leziuni. Femeia nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie. Totodată, polițiştii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, bărbatul a fost evacuat din locuința comună, fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 50 metri de persoana vătămată de locuința sa ori locul de muncă. Ordinul de protecție provizorie emis de polițiști are aceeași putere ca, actul similar emis de judecători, iar încălcarea lui de către bătăuș constituie infracțiune, împotriva agresorului putând fi luate măsuri preventive. În primele 6 luni ale anului, polițiștii vâlceni au emis 107 ordine de protecție provizorie.