La Costești, Primăria cere ajutor guvernamental pentru două punți și un drum


Costeștiul se numără printre așezările vâlcene unde natura s-a înfuriat destul de des pe capul oamenilor și al administrației. Pentru remedierea efectelor aces­tor dezastre, administrația locală a depus deja dosarele pentru fonduri pe calamități iar edilul Peștereanu afirmă că se așteaptă la vești bune în următoarea perioadă: „Noi am solicitat ajutor financiar pentru două punți pietonale în satul Cos­tești plus un drum în Valea Stupa­rului. Este vorba de 500 mii lei pe care cred că-i putem primi ca ajutor de la Executiv!”

Bani pentru infrastructură și educație

Pentru finanțările asigurate prin OUG 28, primăria condusă de către tânărul social-democrat Toma Peștereanu a depus două proiecte. Este vorba de asfaltare drumuri comunale și asfaltare străzi în asociere cu Bărbătești și Pietrari prin BPC Regio în valoare de circa trei milioane euro. În plus, pentru școala generală Ferigile, administrația are în vedre un dosar de reabilitare, izolație termică și dotare cu mobilier estimat la nu mai puțin de 1,8 milioane lei.

A început curățenia de primăvară

Ieșirea din iarnă nu s-a lăsat așteptată prea mult la Costești. Chiar dacă este o așezare eminamente de munte, localitate dă deja semne de dezmorțire iar administrația a demarat curățe­nia de sezon: „Am început cu o curățenie a drumurilor comunale și a centrului. Apoi, pe DN, în Stog și în Dealul Costeștilor. În pe­ri­oada următoare, vor trece și la ame­najarea a două stații de au­tobuz pentru ruta Bistrița plus un loc de joacă în spatele Căminului Cultural din acel sat!”, ne-a dezvăluit primarul Peștereanu.