La aniversară, OPINCARUL ALEXANDRU ILINCA a împlinit 68 ani
Fascinantul artizan se bucură de un respect tot mai mare
Opincarul Alexandru Ilinca a împlinit, pe 14 februarie 2022, frumoasa vârstă de 68 ani. O prezență tot mai frecventă în spațiul public, meșterul a recunoscut în urmă cu mai mulți ani că: „Opincăria e cea mai veche meserie. Nu-i aia de se spune despre ea că a fost prima, că doar alea nu se duseră desculţe la produs. Pe vremuri, toată lumea îşi făcea opinci, cum îşi făcea şi cămăşi. Opincăria a apărut atunci când ăia cărora nu le ieşeau nici în ruptul capului opinci frumoase au văzut opinci mai frumoase ca ale lor la alţii. Şi s-au oferit să-i ajute la câmp, sau cu altceva, numai să le facă şi lor”.
„Opinca adevărată se face din piele de porc care se argăseşte cu coajă de arin. Coaja se fierbe până capătă o culoare închisă, pe urmă se ţine la argăsit o săptămână. Uscarea se face la umbră, altfel îşi pierde elasticitatea. Înainte, se făceau opinci şi din scoarţă de copac, din coajă de cireş, că oamenii erau săraci. Porcul trebuia să fie de cel puţin doi ani ca să fie pielea bună. După ce se tăia, porcul era opărit cu apă caldă, apoi se înlătura părul cu un cuţit. Pielea se tăia fâşii şi se punea la argăsit în coajă de arine. Era scoasă după şapte zile, după care era întinsă pe scândură de lemn şi pusă la uscat. Se usca la umbră, iar când se făcea opinca, pielea era udată şi se lucra umedă. Opinca se confecţionează de la vârf cu gurguiul. Tivul opincii se numeşte îngurzit, şi se tiveşte până la călcâi, după care se bagă nojiţa şi e bună de mers cu ea. Noi, astăzi, facem opinci dacice. Cu încrețire la vârf, cu o singură nojiță, cu deschidere pentru apă: intră pe la vârf, iese pe la călcâi. Tot strămoşii noştri au inventat lanțul de pus la opinci, să nu alunece pe zăpadă. La început, au înfășurat niște obiele mai vechi peste picior, apoi au pus bucăți de sfoară de-a curmezișul tălpii, dar se rupeau şi s-au gândit la lanțuri subțiri, care țin ani mulţi. Opinca e la fel şi pentru bărbat şi pentru femeie şi nu există calapod. Înainte strămoşii ţineau o lună două o pereche de opinci din piele de porc, dar cele din piele de vită sunt mai rezistente. Acum depinde cât mergeau cu ele şi ce treabă făceau. Opinca dacă e încălţată azi, nu este pentru asfalt, că se uzează repede. Au cumpărat multe perechi de opinci niște călugări, cică să meargă cu ele în munte. Dar sunt și mulți vânători care le caută, că au observat că nămolul nu se prinde de ele. (…) Am învăţat meserie de la tatăl meu, dar nu am practicat-o pentru că am fost croitor. După ce am ieşit la pensie, am considerat că trebuie să continui tradiţia astfel încât acest meşteşug să nu dispară. Tatăl meu mi-a dat imboldul de a mă apuca de treabă. Am văzut că, la târguri, nu expune nimeni opinci, că era o verigă lipsă. În ţară, mai sunt puţini oameni care fac opinici, iar tinerii nu se înghesuie să mai înveţe”.