Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 octombrie 2020

Înfrângere îngrijorătoare pentru HCM


• vâlcencele au pierdut la limită meciul amical disputat ieri, în Sala Sporturilor „Traian”, contra sibiencelor de la Măgura Cisnădie
Revenite din stagiul de pregătire centralizată desfășurat la Moeciu, jucătoarele de la Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea au continuat seria meciurilor amicale din această pauză competițională. Miercuri, în Sala Sporturilor „Traian”, elevele antrenorului Constantin Ștefan au primit vizita sibiencelor de la Măgura Cisnădie. Întâlnirea disputată contra grupării nou-promovate în Liga Națională s-a dovedit neașteptat de dificilă, Vâlcea cedând oarecum surprinzător. La fel cum s-a întâmplat și în urmă cu câteva săptămâni, când HCM a pierdut în fieful grupării din Cisnădie, partida a fost foarte echilibrată, însă Măgura a avut de fiecare dată câștig de cauză. Miercuri după-amiază, Măgura a condus cu 16-14 la pauza întâlnirii, dar a fost aproape de a fi egalată pe final. În cele din urmă, deși nu are jucătoare cu o experiență la nivelul primului eșalon la fel de vastă precum cea a vâlcencelor, echipa din Cisnădie a reușit să se impună la un singur gol diferență, scor 31-30.
Cel de-al doilea eșec suferit în meciurile amicale, contra aceleiași echipe nou-promovate, ar trebui să ridice anumite semne de întrebare oficialilor de la HC Municipal. Echipa noastră mai are nevoie de întăriri pe unele posturi deficitare, în angrenajul grupării sprijinite de Primăria Râmnicului simțindu-se în mod evident absența unor jucătoare cu multă experiență, precum Janina Luca și Clara Vădineanu. În primul joc oficial al sezonului 2015/2016 al Ligii Naționale, unul ce se anunță deja extrem de dificil, HC Municipal va primi vizita titratei grupări Corona Brașov. Duelul contra ocupantei poziției a treia în stagiunea trecută este programat pe 29 august.

Etichete: , , , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Handbal