În pofida deselor controale efectuate de poliţişti, mecanicii de locomotivă încă mai fură carburant


Datorită numărului mare de călători din mijloacele de transport în comun, în perioada 15-22 august, poliţiştii Biroului Transporturi Vâlcea şi cei din cadrul posturilor de poliţie subordonate, împreună cu organe de control CFR şi jandarmi, au acţionat pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă publică în staţii şi pe trenurile de persoane, combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, precum şi a fenomenului de călătorie frauduloasă şi a comerţului ilicit.

În cadrul activităţilor întreprinse, au fost executate trei acţiuni în urma cărora a fost constatată în flagrant o faptă penală, au fost patrulate 32 trenuri şi 33 staţii, fiind identificaţi 35 călători frauduloşi cărora li s-au eliberat legitimaţii de călătorie în tren, în valoare de 293 lei. Tot cu această ocazie, au fost legitimate 85 persoane şi s-au aplicat nouă sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.350 lei.

Marţi, 20 august, în jurul orei 10.00, poliţiştii TF Govora l-au depistat în Staţia Copăceni pe Ion V., din localitate, în timp ce avea asupra sa 55 litri carburant pe care o primise de la personalul ce deservea un tren de marfă. Împotriva mecanicilor de locomotivă se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.

Acţiunile de monitorizare în staţii şi pe trenuri în vederea prevenirii faptelor antisociale vor fi continuate în perioada următoare şi se vor organiza acţiuni punctuale împreună cu jandarmii şi organele de specialitate CFR pentru descurajarea celor certaţi cu legea.