„În poeziile mele, nu va rima poporul cu tractorul”
Sub motto-ul „Dacă am pierdut averi şi ranguri, dar nu am pierdut credinţa în Dumnezeu, nu am pierdut nimic”, agenţia Hotnews deschidea, în anul 2007, un serial denumit sugestiv „Sfinţii închisorilor”. În cinstea manifestărilor organizate memoriei Vasile Militaru la Ocnele Mari, vă redăm episodul dedicat acestuia:
Copilăria şi debutul literar
Vasile Militaru s-a născut la 19 septembrie 1885, în comuna Dobreni-Câmpurel, regiunea Bucureşti. Părinţii săi, Ghiţă şi Dinca, erau ţărani plugari. Tânărul Vasile dovedeşte dorinţă de studiu şi înclinaţii literare; cu toate acestea face doar 4 clase, familia Militaru fiind foarte săracă. Debutează cu versuri în revista „Literatura şi arta română” la vârsta de 15 ani. Primul volum de versuri „Strop de rouă” apărând în anul 1919. Fiind remarcat de mai mulţi oameni de cultură precum Barbu Ştefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuţă şi Duiliu Zamfirescu (acesta din urmă fiind chiar mândru de descoperirea noului talent) începe să publice în ziarul Universul, între anii 1927-1930.
Devine cunoscut şi printr-o serie de fabule publicate în revistele „Drum nou” şi „Porunca vremii”. În poezia sa vorbeşte despre ortodoxie, naţionalism, oameni simpli, satul românesc. Un prim volum de poezii remarcat este „Psaltirea” în versuri (1933), premiat de Academia Română, dar opera sa de căpătâi rămâne „Divina Zidire”, la care a lucrat peste 25 de ani (1926-1955). Divina Zidire este Biblia versificată şi ilustrată.
În perioada interbelică, devine unul dintre cei mai populari oameni de cultură din ţară. Se spune că nu exista casă de om care ştia să citească fără un Vasile Militaru pe etajeră. S-a căsătorit cu Ecaterina (Telly) Barbu şi a locuit în Bucureşti.
Sub pseudonimul Radu Barda
Poetul Vasile Militaru se apropie de Mişcarea Legionară, după anul 1933, şi dedică legionarilor mai multe poezii printre care „Purtătorii torţei” sau „Bucură-te, ţară”. Poeziile legionare se vor publica în volumul „Temelie de veac nou”, apărut în aprilie 1938 la editura Cartea Românescă. Această creaţie avea să fie unul din capetele principale în procesele politice ce vor urma.
Vasile Militaru alege să semneze o parte din scrierile sale sub pseudonimul Radu Barda. În timpul războiului, publică un volum de versuri patriotice sub acest pseudonim. Tot cu acest pseudonim semnase şi în „Porunca Vremii”, ziar subintitulat „Tribuna zilnică de luptă naţională şi creştină”.
„În poeziile mele, niciodată nu va rima poporul cu tractorul”
După instaurarea comunismului, poetul reuşeşte să scape ani de-a rândul de valurile succesive de arestări. Însă la un moment dat i se cere să-şi folosească talentul literar în folosul comunismului şi a conducerii. Refuzul său este categoric: „În poeziile mele, niciodată nu va rima poporul cu tractorul”.
Ca urmare a acestui refuz, datorită trecutului său legionar şi a operei sale religioase, este arestat la 8 ianuarie 1959.
Torturat crunt la 74 de ani
Detenţia o face la Piteşti unde va fi torturat crunt în ciuda faptului că la data arestării avea deja 74 ani. De la Piteşti este transferat la închisoarea din Craiova, aici se va judeca şi procesul său. Sentinţa a fost dată la 20 iunie 1959.
Tribunalului Militar din Craiova l-a condamnat la 20 ani temniţă grea pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, la 12 ani închisoare corecţională pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise; la 10 ani de degradare civilă, confiscarea totală a averii personale plus obligaţia de a plăti 1000 de lei cheltuieli de judecată…
Bătrânul Vasile Militaru, în vârstă de 74 ani, a primit o condamnare de 32 ani, adică urmând a fi pus în libertate la venerabilă vârstă de 106 ani. Securitatea a incendiat toate manuscrisele găsite la domiciliul poetului.
Moartea poetului
În temniţa de la Ocnele Mari a fost dus imediat după pronunţarea sentinţei. A fost ţinut la izolare pentru a nu periclita “şansele de reabilitare” ale deţinuţilor – care cunoşteau versurile sale şi îl iubeau pe marele poet. Despre condiţiile în care era ţinut poetul mărturiseşte fostul deţinut politic Dumitru Radu Udar:
„Am putut observa că poetul stătea singur în celulă, mai degrabă izolat, neacordându-i-se nici un ajutor medical. Nu se vedea nicăieri vreo urmă de medicament. Pe mica măsuţă de fier – tablă – se găsea o cană cu ceai neîndulcit, pe care îl beam şi noi ceilalţi, o bucăţică de turtoi şi un castron de tablă în care abia se distingeau câteva boabe de arpacaş, de multe ori nefiert şi plin de gărgăriţe.”
Trei săptămâni mai târziu, după criminala sentinţă, pe data de 8 iulie 1959, Vasile Militaru s-a stins. Pentru marea sa credinţă şi pentru suferinţele indurate, Dumnezeu a făcut astfel încât poetul să poată pleca din această lume în prezenţa unui preot şi a unui deţinut politic care peste ani să poată mărturisi despre martiriul său.
Mărturia lui Dumitru Radu Udar – Documentele rezistenţei. Vol. 1 „… am fost scos afară cu încă un deţinut, preot, căruia nu-i mai reţin numele… Ne-au dus pe un coridor întunecat, oprindu-ne la ordin în dreptul unei uşi pe care a deschis-o şi ne-a poruncit să intrăm înăuntru, aici fiind de fapt o cameră-celulă a infirmeriei închisorii. Multe temniţe dispuneau de asemenea celule.
Singur în camera-celulă, o jilavă făptură de om, era căzut din pat cu faţă în jos. Gardianul tiran ni s-a adresat cu ura care îl caracteriza şi pentru care era apreciat (de conducere). Banditul ăsta trage să moară, ridicaţi-l în pat mai repede.
L-am întors cu faţa în sus pe muribund şi l-am aşezat în pat. Acest om era Vasile Militaru. Cu ochii daţi peste cap şi cu faţa brăzdată de chinurile morţii. Nimic nu mai era viu în el, doar ochii, parcă năluci nepământene, vegheau aşteptând de undeva o mână de ajutor care nu mai venea. Am trecut la picioare făcând semn preotului să treacă la cap.
Din privire şi din mişcarea buzelor (gardianul stătea în uşă) m-am înţeles cu preotul să-i spună rugăciunea din urmă, pentru dezlegare. Când preotul a început prin mişcarea buzelor să-i facă rugăciunea de dezlegare, pleoapele muribundului s-au deschis, apoi iarăşi s-au închis şi, parcă mulţumit, s-a înseninat la faţă şi şi-a dat duhul.
Aşa i-a fost dat, să nu aibă o lumânare aprinsă la căpătâi în acele ultime clipe ale vieţii, el care se risipise în atâtea generaţii. Ne-am dat seama cât de profundă a fost credinţa în Dumnezeu a poetului, care şi-a acceptat moartea ca pe o împărtăşanie.
…Ne-a aruncat din uşă o cămaşă şi o pereche de indispensabili – ce-i drept curate – şi ne-a poruncit: «Dezbrăcaţi-l pe bandit de ce are pe el şi îmbrăcaţi-l cu rufele astea.» Am executat operaţia sub supravegherea lui. Când a văzut că este gata, ni s-a adresat autoritar şi duşmănos:
– Ieşiţi afară! Bine că a murit. Un bandit mai puţin în ţară. Ne-a condus în celulă, având grijă pe parcurs să ne atragă atenţia:
– Să nu cumva să ciripiţi în celulă unde aţi fost şi ce-aţi făcut, că ştiţi ce vă aşteaptă”.
Trupul bătrânului Militaru a fost pus într-o ladă apoi cărat cu căruţul spre groapa comună de către doi deţinuţi de drept comun.”
Condamnat la uitare
Militaru obişnuia să spună: „Dacă am pierdut averi şi ranguri, dar nu am pierdut credinţa în Dumnezeu, nu am pierdut încă nimic”. Regimul comunist a hotărât nu numai să îl lichideze fizic, ci mai cu seamă să îl şteargă pentru totdeauna din sufletul şi conştiinţa românilor. Astfel, cărţile sale au devenit interzise. Cine avea o carte semnată Vasile Militaru în bibliotecă risca ani buni în temniţă. Cei mai mulţi au aruncat cărţile poetului de frică; alţii le-au păstrat fără coperţi; alţii au păstrat câteva pagini. Comuniştilor nu le-a fost de ajuns, pentru că versurile sale erau în inimile milioanelor de români. Atunci au inoculat oamenilor (în special tinerilor) ideea că autorul versurilor arhi-cunoscute este cu totul altul decât Militaru.
Autorul versurilor celebrei romanţe „A venit aseară mama”
De exemplu, se spunea că George Coşbuc ar fi scris versurile cunoscutei romanţe „A venit aseară mama”. Şi astăzi puţini sunt cei care cunosc adevărul: această poezie, pe care românii o cunosc şi o cântă de peste 70 de ani, a fost scrisă de Vasile Militaru în jurul anului 1930, fiind o dedicaţie făcută prietenului său George Enescu. Un alt exemplu ar fi poezia „M-am născut într-un bordei”, despre care se ştie în cel mai bun caz că face parte din folclor. Manipularea în acest sens a fost făcută şi cu ajutorul unor scriitori sau critici literari fideli regimului, care acceptau să scrie la comandă.
De exemplu, în cartea Istoria Literaturii Române, Călinescu îl cataloghează pe Militaru drept un scriitor de fabule trivial, care a avut în mod inexplicabil (pentru Călinescu) un succes extraordinar la public. Nu pomeneşte nimic de opera sa religioasă, de poeziile patriotice etc.
Vasile Militaru nu şi-a ispăşit condamnarea o dată cu trecerea la cele veşnice; el continuă să se zbată şi astăzi în adânca temniţă a uitării şi a indiferenţei. Când îl vom elibera pe Vasile Militaru?
A VENIT ASEARĂ MAMA
de Vasile Militaru
A venit aseară mama
Din sătucu-i de departe
Ca să-şi vadă pe feciorul
Astăzi om cu multă carte.
A bătut sfios la uşă,
Grabnic i-am ieşit în prag,
Mi s-a umezit privirea
De iubire şi de drag.
Sărutându-i mâna dreaptă,
Ea m-a strâns la piept duioasă,
Şi-ntrebând-o câte toate,
A intrat apoi în casă.
În lăuntrul casei mele,
Câtă bruma-am adunat
Da prilej că biata mamă
Să se creadă-ntr-un palat.
Şi de-abia o fac să şadă
Pe-un divan cu scoarţa nouă:
„Mi-era dor de tine, maică,
Ţi-am adus vreo zece ouă,
Niţel unt, ia, colea-n traistă
Nişte nuci, vreo două sute …”
Şi cu ochii plini de lacrimi
Prinse iar să mă sărute.
„Poate mor, că sunt bătrână …
S-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai vad o dată, maică,
Ce mi-e azi mai drag pe lume.”