In memoriam… Dragoş Vrânceanu


Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, în parteneriat cu Primăria oraşului Băbeni, Casa de Cultură „Dragoş Vrânceanu” Băbeni,  organizează mâine, 14 februarie 2013, începând cu ora 13.00, la Sala de festivităţi a Primăriei oraşului Băbeni, manifestarea In memoriam… „Dragoş Vrânceanu, omul și poetul începutului de secol XX, mentor al poeţilor vâlceni şi ideal poetic contemporan”.

Programul evenimentului este următorul: Cuvânt de salut rostit de Ion Bâzâc, primarul oraşului Băbeni; In memoriam… „Dragoş Vrânceanu, omul şi poetul începutului de secol XX, mentor al poeţilor vâlceni şi ideal poetic contemporan” – dezbatere literară; Recital poetic: «De la Dragoş Vrânceanu… la membrii cercului literar „Casa de sub pădure” şi acum… la câştigătorii Concursului naţional de poezie „Dragoş Vrânceanu” (anii 1999-2012)». Participă: poeţii Doru Moţoc, Ioan Şt. Lazăr, George Voica, Felix Sima, Dragoş Teodorescu. Întâlnirea este moderată de conf. univ. dr. Doru Moţoc.

Realizatorii şi organizatorii acestui proiect sunt prof. Elena Stoica, directorul CJCPCT Vâlcea; prof. Mihaela Deaconu, inspector CJCPCT Vâlcea şi preot Emil Rădulescu, directorul Casei de Cultură „Dragoş Vrânceanu” Băbeni.

Posting....