În jurul lui Eminescu, la Chișinău (3)

Închei, cu o altă întrebare: de ce, oare, n-a luat cuvântul și poetul ieșean Mihai Sultana Vicol, (decorat de Academia de Științe a R. Moldova), autorul unui virulent studiu, publicat recent, cu titlul „Detractorii de ieri și de azi ai lui Mihai Eminescu”, din care îmi permit să public începutul lui fulminant: „Eminescu nu a fost nebun. Nu a avut sifilis. Eminescu a fost ucis (idee susținută, la Paris, de Paul Goma – subl. ns.) Devenise incomod pentru clasa politică a vremii. Publicistica sa este cauza reală a morții. Politicienii nu i-au iertat verbul necruțător și justițiar. A. C. Cuza, cunoscător profund al operei eminesciene, scria: „Roșii (liberalii) au ucis mișeleşte pe cel mai mare poet al neamului”. Ionel C. Brătianu, iritat de cele ce scria Eminescu în ziarul „Timpul”, pune problema în Parlament, cerând să se ia măsuri drastice împotriva „instigatorilor din presă”. Lui Eminescu nu i se ierta faptul că era „unul din cei mai nobili fii ai Țării”. Aceste cuvinte memorabile au fost scrise de A. D. Xenopol în „Amintiri despre Eminescu”. Relațiile lui Eminescu cu clasa politică au fost mereu tensionate.

Eminescu a fost victima conjurației tribale în fruntea căreia se afla Titu Maiorescu, care au făcut din poet un renegat.”

Congresul de la Chișinău se va perpetua. S-a hotărât să se țină anual: fie la Chișinău, fie la Iași sau Cernăuți. Poate și la Botoșani. Important este să fim dezlegați de tabu-uri!