Handbalistele de la Energetic s-au calificat la Turneul Semifinal de Junioare II


• întrecerea se va disputa la Brăila, în perioada 31 mai – 2 iunie
 

Zilele trecute, în organizarea Colegiului Energetic din Râmnicu Vâlcea, sala de sport a acestei instituţii de învăţământ a găzduit partidele ultimei etape a Campionatului Naţional de Junioare II la handbal feminin. Fără nici o „emoţie” în ceea ce priveşte ocuparea primului loc în Seria E, elevele prestigiosului colegiu râmnicean, pregătite de antrenorul Aurelian Roşca, au bifat cinci victorii din tot atâtea partide disputate (36-23 cu echipa secundă de la Energetic, 31-20 cu LPS Piteşti, 29-19 cu LPS Slatina, 41-14 cu CSŞ Craiova şi 10-0 cu SC Curtea de Argeş, la „masa verde” prin neprezentarea argeşencelor), reuşind să încheie întreg sezonul neînvinse, acumulând 60 de puncte (maximul posibil), după cele treizeci de meciuri în care au evoluat de la începutul stagiunii. Locul secund în Seria E, care de asemenea asigură calificarea la Turneul Semifinal, a revenit oltencelor de la LPS Slatina.
 

În faza următoare, energeticienele se vor duela cu reprezentantele gazdelor pentru calificarea la Turneul Final
 

După încheierea campionatelor în cele zece serii ale întrecerii de junioare II, vâlcencele şi-au aflat cele patru adversare cu care se vor duela la Brăila pentru ocuparea uneia dintre primele două poziţii, loc ce le va permite accesul între cele mai valoroase opt echipe ale acestei categorii de vârstă din handbalul feminin românesc. Chiar dacă alcătuiesc o trupă redutabilă, multe dintre sportivele Colegiului Energetic fiind convocate constant la naţionala României de junioare, vâlcencele nu vor avea o misiune tocmai uşoară în Grupa I a Turneului Semifinal de la Brăila, ele urmând să întâlnească, printre alte grupări puternice, şi reprezentativa gazdelor, iar lupta pentru calificare se anunţă destul de echilibrată.
 

Programul vâlcencelor la Turneul Semifinal
 

HC Buhuşi – Energetic (31 mai)

LPS Brăila – Energetic (31 mai)

CSŞ 6 Bucureşti – Energetic (1 iunie)

Energetic – LPS Vaslui (2 iunie)

*primele două clasate se vor califica la Turneul Final

Până în acest moment, locaţia în care se vor disputa partidele din cadrul Turneului Final nu a fost încă stabilită de către oficialii Federaţiei Române de Handbal, însă există şanse ca această întrecere foarte importantă să se desfăşoare, în perioada 12-16 iunie, chiar la Râmnicu Vâlcea, în organizarea Colegiului Energetic.