
FOTO: „BIBLIOTECA DE LA CASĂ” a ajuns în 14 localități din județ
Vâlcenii din localitățile Băbeni, Bălcești, Berbești, Budești, Călimănești, Drăgoești, Horezu, Ionești, Mihăești, Păușești-Măglași, Stoenești, Vlădești și Râmnicu Vâlcea se vor pot bucura de cărțile expuse în cadrul proiectului Biblioteca „Raftul de la casă”.
„Inițiativa, aparținând Bibliotecii Județene «Antim Ivireanul» Vâlcea în parteneriat cu Annabella, oferă bucurie și inedit membrilor comunității prin lucrările donate cu titlu gratuit, locuitorii având posibilitatea să introducă în circuit și alte lucrări din bibliotecile personale. Proiectul este implementat de bibliotecile publice din aceste localități, cu scopul de a aduce comuniunea prin lectură mai aproape de locuitori”, ne-au declarat reprezentanții Bibliotecii Județene Vâlcea.
Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea este o instituție de cultură susținută și sprijinită de Consiliul Județean Vâlcea.