Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

28 noiembrie 2020

Forțele de ordine I-AU AMENDAT pe vâlcenii care sfidează existența virusului!


Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2. Respectarea de către cetățeni a măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate.
Au fost verificate 448 de societăți comerciale/terase/restaurante și alte medii de interes cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, fiind aplicată o sancțiune de 10.000 de lei, pentru fapte de natură economică. De asemenea, acțiunile au inclus verificări în mijloacele de transport și mijloacele de transport în comun fiind controlate 352 mijloace de transport.

Ce s-a descoperit în urma controalelor?

Au fost legitimate și verificate peste 7.000 de persoane, iar ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală și celor de izolare au fost aplicate 275 de sancțiuni contravenționale, cuantumul lor fiind de  peste 18.000 de lei.
„Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor şi numărul de persoane permis de normele legale, să nu se expună la riscuri. De asemenea, recomandăm cetățenilor să poarte masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu. Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți sa conștientizeze faptul că, sănătatea și viata persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii. Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate