În șase zile, polițiștii au aplicat peste 1000 de sancțiuni și au lăsat pietoni 117 șoferi


În perioada 1 – 6 mai, aproximativ 300 de polițiști, au fost zilnic în teren pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente negative, petrecute pe drumurile publice, cât și în zona lăcașelor de cult din județ.

În urma activităților desfășurate pe drumurile publice din județul Vâlcea pentru siguranța traficului rutier, polițiștii au aplicat peste 1.000 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 317.000 de lei.

Dintre amenzile aplicate, 352 au fost pentru depăşirea vitezei legale. Acestea dar și alte abateri au dus la reținerea, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice a 117 permise de conducere.