Filarmonica Vâlceană „suflă” aer condiţionat


Filarmonica „Ion Dumitrescu” a început anul acesta stagiunea de concerte şi spectacole într-un mediu ambiental mai reconfortant, aceasta are instalaţie de aer condiţionat, lucru care până acum lipsea. Instalaţia de aer condiţionat a fost montată încă de la finele anului trecut. „Este o promisiune pe care am făcut-o conducerii Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, melomanilor, dar şi tuturor vâlcenilor, că în scurtă vreme vom aloca fonduri pentru instalarea unui sistem de aer condiţionat în sala de concerte. Iată că mi-am dus la îndeplinire această promisiune, investiţia este realizată şi urmează să se efectueze recepţia finală a lucrărilor”, declară primarul Emilian Frâncu.